La scurt timp după ce s-au încheiat alegerile prezidențiale în Franța, iar Emmanuel Macron a fost reales preşedinte al Franţei, președintele Klaus Iohannis a ținut să îl felicite pe omologul său francez. Klaus Iohannis a postat pe contul personal de Twitter un mesaj în limba franceză prin care i s-a adresat direct lui Emmanuel Macron.
Mesajul lui Klaus Iohannis pentru Emmanuel Macron
Klaus Iohannis se numără printre șefii de stat care au ținut să îl felicite direct pe Emmanuel Macron pentru realegerea în funcția de preşedinte al Franţei. Klaus Iohannis a ținut să precizeze că se bucură pentru victoria obținută de Emmanuel Macron și că este încântat că vor lucra împreună pentru a proteja interesele Europei. Reacția președintelui Klaus Iohannis a venit pe Twitter la scurt timp după ce Emmanuel Macron a câștigat un nou mandat de președinte.
„Cele mai calde felicitări, dragă Emmanuel Macron, pentru realegerea în funcţia de preşedinte. Sunt bucuros să lucrăm împreună în continuare pentru consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, pentru construirea unei Europe puternice, solidare şi o cooperare sporită pe Flancul Estic al NATO”, este mesajul pe care l-a postat președintele Klaus Iohannis la scurt timp după ce Emmanuel Macron a fost reales preşedinte al Franţei.
Mes chaleureuses félicitations, cher Président @EmmanuelMacron, pour votre réélection! Heureux de continuer à travailler avec vous pour le Partenariat stratégique 🇷🇴 🇫🇷, la construction d’une Europe🇪🇺 puissante et solidaire et une coopération renforcée sur le Flanc Est de l’OTAN.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) April 24, 2022
Citeste si: Rezultate alegeri prezidențiale Franța 2022, primul tur: Emmanuel Macron o învinge pe Marine Le Pen!
Emmanuel Macron a fost ales președintele Franței, în urma scrutinului din 24 aprilie 2022
Emmanuel Macron a fost reales în funcția de preşedinte al Franţei, acesta reușind să o învingă pe contracandidata sa, Marine Le Pen.
Emmanuel Macron s-a clasat pe prima poziție și în primul tur al alegerilor, atunci când a obținut 27,85% din voturi, Marine Le Pen obținând doar 23,15% din voturi. La alegerile prezidențiale din Franța, rata de participare a fost de 71,99%.
După ce a câștigat alegerile prezidențiale din Franța, președintele Emmanuel Macron le-a transmis un mesaj francezilor.
„Majoritatea dintre voi au ales să aibă încredere în mine. După cinci ani de crize excepționale, azi, pe 24 aprilie 2022, o majoritate mi-a acordat încrederea pentru încă cinci ani. Știu că mulți în această seară au votat pentru mine pentru a bloca extrema dreaptă și vreau să le mulțumesc și lor și să le transmit că înțeleg datoria care vine odată cu acest vot. De asemenea, am un gând și pentru cei care nu au votat, tăcerea este un răspuns. De acum încolo, nu mai sunt un candidat al unui partid ci sunt președintele tuturor. Știu că pentru mulți dintre compatrioți care au votat pentru extrema dreaptă, înțeleg supărarea și furia lor și este responsabilitatea mea să le ofer și lor răspunsuri. Colegi, compatrioți, ați ales azi un proiect care este un proiect social, verde, bazat pe muncă, creație, un proiect care va elibera forțele noastre culturale, pe cele din educație, pe cele profesionale. Acest proiect este unul cu care voi construi cu muncă asiduă în următorii ani. În fiecare zi mă voi asigura că respect pe fiecare dintre voi și vom construi o societate bazată pe egalitate între femei și bărbați. Trebuie să fim binevoitori și respectuoși față de compatrioții noștri în aceste vremuri de îndoială. Nimeni nu va fi lăsat în urmă. Vom aborda împreună toate provocările care ne așteaptă. Vom scrie istoriile pentru generațiile care vor veni și pentru viitor. Războiul din Ucraina ne arată că trăim vremuri tragice. Anii ce vin nu vor fi liniștiți, vor fi istorici, dar vom scrie istoria împreună. Fiecare dintre noi va avea o responsabilitate, fiecare va fi angajat în această luptă, pentru că fiecare va putea conta mai mult decât pe el însuși: pe poporul francez; este o forță pe care o iubesc atât de mult și sunt mândru să îl slujesc în continuare.”, este mesajul pe care l-a transmis Emmanuel Macron după ce a fost reales în funcția de preşedinte al Franţei, conform digi24.ro.
Citeste si: Emmanuel Macron i-a transmis lui Vladimir Putin că țările europene nu vor plăti gazul rusesc în ruble