Vladimir Putin și-a schimbat tactica de atac în războiul din Ucraina. Anunțul făcut de autoritățile de la Kiev

Autor: Marina Ionescu

Kievul anunță că forțele ruse au cucerit mai multe localități din estul Ucrainei, în regiunile Harkov și Donbas

Kievul a recunoscut miercuri, 27 aprilie, un avans al forţelor ruse în estul Ucrainei, unde mai multe localităţi din regiunile Harkov şi Donbas au fost cucerite de armata rusă, transmite AFP, citată de Agerpres. Ucrainenii sunt în alertă și au transmis că rușii au avut un avans nemaintâlnit până acum.

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 65 de război. Volodimir Zelenski salută sprijinul financiar suplimentar anunţat de preşedintele SUA

Vladimir Putin și-a schimbat tactica de atac în războiul din Ucraina

Ministerul Apărării ucrainean a transmis în raportul zilnic ultimele cuceriri făcute de armata lui Putin. Astfel, după cucerirea localității Izium, soldații ruși au desfășurat un asalt în direcţia Barvinhove, mai la sud. De asemenea, aceștia au cucerit localitatea Zavodi şi periferia de nord-est a localităţii Velika Komîşuvaha, potrivit AFP și Agerpres, citat de Playtech.ro.

Din nefericire, armata lui Vladimir Putin pare mai pregătită ca niciodată pentru noi atacuri.

Miercuri, 27 aprilie, Vladimir Putin a avertizat că orice țară care va ataca Rusia, va primi din partea acesteia „ un răspuns fulgerător și rapid”. Acesta a mai transmis că se va folosi de „ toate instrumentele”, dacă intervenția cuiva va reprezenta o „amenințare strategică ” pentru Rusia.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Dacă cineva din exterior va dori să intervină în situația din Ucraina și va reprezenta o amenințare strategică, inacceptabilă pentru Rusia, răspunsul nostru va fi unul fulgerător și rapid.

Avem toate instrumentele pentru acest lucru”, a transmis Putin. Acesta a avertizat, de asemenea, că toate obiectivele „operațiunii speciale” în Ucraina vor fi îndeplinite.

Citeste si: Rusia amenință România și Polonia! La ce risc sunt supuse mai multe țări NATO, care livrează arme Ucrainei

Situația civililor și militarilor adăpostiți în subsolul combinatului siderurgic Azovstal este din ce în ce mai gravă.

Astfel, comandanții solicită insistent găsirea unei metode de eliberare a prizonierilor ucraineni, pentru a evita o catastrofă inimaginabilă.

 ”Salvați Garnizoana Mariupol, găsiți o modalitate de extracție. Astăzi nu este 1940, este 2022. Oamenii de aici pur și simplu vor muri, răniții vor muri. Cei care sunt în viață acum vor fi uciși în luptă.

În batalionul nostru avem peste 600 de oameni răniți.

Este foarte greu să le acordăm asistență medicală aici – nu există nici condițiile, nici medicamentele, nici personal care să-i ajute.

Avem civili care au fost răniți, pe care îi ajutăm cât putem. Sunt aici cu noi sute de civili, printre care și zeci de copii”, a transmis Serhii Volina, comandant în armata ucraineană.