Mobilarea dormitorului: 3 sfaturi şi idei pentru o încăpere cosy

Autor: Oana Iosif

Confortul este conceptul cheie pe care trebuie să-l ai în vedere atunci când mobilezi dormitorul. Specialiştii care urmăresc calitatea vieţii recomandă folosirea dormitorului exclusiv pentru cele două nevoi vitale ale omului: dragoste şi somn. Din acest punct de vedere, o încăpere amenajată în stil cosy este exact ce ai nevoie pentru casa ta. Iată câteva sfaturi şi idei care îţi vor fi de folos pentru mobilarea dormitorului:

Protagonistul camerei: patul

Elementul central al dormitorului este fără îndoială patul. De calitatea acestuia depinde întreaga ta experienţă din camera de odihnă. În alegerea modelului potrivit trebuie să ţii cont de mai multe aspecte. În primul rând sunt dimensiunile: ai de ales de la single până la king size, adică de la 90 de centimetri până la peste 200 de centimetri lăţime. Alegerea se face în funcţie de numărul de persoane: single, cuplu, familie cu unul sau mai mulţi copii care ocazional se cuibăresc în patul părinţilor. În privinţa lungimii, standardul este de 190 – 200 de centimetri. Pentru persoanele mai înalte există soluţia unui pat custom made. Aceste reguli sunt valabile atât pentru cadru, cât şi pentru salteaua patului. Materialele disponibile sunt atât de variate încât acoperă absolut orice stil, gust şi buget. Trebuie să te gândeşti aşadar ce te relaxează: un cadru din lemn masiv sau fier forjat, o atingere de tapiserie în dreptul tăbliei, un baldachin care atrage toate privirile sau un model simplu, minimalist. Dacă patul ţine mai mult de decor, salteaua este cea care influenţează calitatea somnului. Alege un produs de calitate, cu proprietăţi de care ai nevoie pentru a te odihni. Acolo unde există afecţiuni medicale, în special în privinţa coloanei vertebrale, urmează recomandările medicului specialist. Tot la fel de importante sunt şi aşternuturile. O lenjerie de pat curată, confecţionată din materialul textil preferat, îmbunătăţeşte semnificativ calitatea somnului.

Spaţii de depozitare

Gradul de confort pe care ţi-l oferă dormitorul este influenţat şi de ordinea din cameră. Oricât ai încerca, nu te poţi relaxa sau odihni într-un spaţiu aglomerat de obiecte inutile. Pentru zona din jurul patului, alege seturi de comode şi noptiere pentru dormitor, care vor servi drept suport pentru o carte bună, o lampă de veghe sau câteva obiecte cosmetice pentru ritualurile de seara sau dimineaţa. Dulapul din dormitor trebuie să cuprindă tot ceea ce ai nevoie în această cameră, începând de la haine până la lenjerii. Stilul cosy valorifică la maximum aspectul şi utilitatea obiectelor de mobilier. Aşadar, dacă patul are o cutie de depozitare integrată, câştigi un loc esenţial pentru lenjeria de noapte sau pijamale. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul tăbliilor cu adâncime mai mare: spaţiul din interior poate fi folosit în cele două părţi laterale drept sertare pentru diverse obiecte.

Obiecte de decor

După ce ai organizat patul şi dulapurile de diverse dimensiuni, priveşte camera în ansamblu şi verifică dacă mai încape vreun obiect de decor. Ţine cont de regula esenţială de a nu aglomera spaţiul. Aşadar, nu intră în cameră decât ceea ce este esenţial. În general, poliţele cât mai simple sunt perfecte pentru corpurile de iluminat, pentru flori sau pentru obiectele de artă preferate.

Confortul este un criteriu atât de personal încât nu există reguli general valabile. Când vine vorba de mobilierul din dormitor, porneşte de la condiţiile tale de viaţă şi de la preferinţele personale. Cu cât îţi stabileşti mai bine câteva principii, cu atât vei putea alege mai uşor obiectele de mobilier potrivite. Pe lângă acestea, nu uita de accesoriile care îţi fac în special nopţile mai confortabile, de la covoare şi aşternuturi până la corpuri de iluminat potrivite şi decoraţiuni.