Danielle Collins a învins-o, oarecum, surprinzător, pe Simona Halep în turul 2 al turneului de la Roma. Chiar dacă nu e o specialistă pe zgură, spre deosebire de Halep, americanca a reușit să se impună cu 7-6 (1), 6-3.
Danielle Collins a surprins-o pe Halep cu stilul ei agresiv. Românca nu a avut antidot la jocul pe atac al americancei.
Pentru Halep urmează turneul de Grand Slam de la Roland Garros, Roma fiind ultimul turneu al româncei înainte de Open-ul francez.
Simona Halep, ELIMINATĂ în turul 2 al turneului de la Roma!
Halep a reușit să pătrundă până în sferturile de finală la turneul de la Madrid. Din păcate, la Roma, românca a trebuit să părăsească turneul în turul 2. Acum urmează pregătirea pentru Roland Garros.
În turul 1 de la Roma Halep a învins-o în două seturi pe franțuzoaica Alize Cornet, cu 6-4, 6-4.
„A fost un pic stresant, pentru că am pierdut cu ea ultimul meci. A fost puțin mai bine, sunt bucuroasă că am câștigat și îl aștept pe următorul (n.r. meci).
Ea nu se lasă niciodată, luptă pentru fiecare punct, nu a fost ușor, dar mă bucur că am închis la 6-4 ambele seturi.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Avem o relație foarte bună, e o fată extraordinară și ne antrenăm împreună de fiecare dată când avem ocazie”, declara Simona Halep pentru digisport.ro, după ce o învingea pe Alize Cornet.
Ce spunea Simona Halep despre Danielle Collins
„A fost un meci bun ultimul, ea a făcut un rezultat foarte bun în Australia (n.r. a jucat finala la Australian Open 2022), dar va fi un nou meci, altă suprafață. Mă aștept la o luptă grea, pentru că e o jucătoare foarte competitivă, ca mine, sper să fie un meci bun.
Mă simt bine tot timpul la Roma, am amintiri frumoase.
Scorul întâlnirilor directe dintre Halep și Collins era 1-1, iar acum este 2-1 pentru americancă.
Citeste si: Simona Halep, debut cu succes la turneul de la Roma! A învins-o pe Alize Cornet