Design interior: Ce se poartă în 2022 și cum să redecorezi fără stres

Author: Oana Iosif

Anul acesta este, după mulți experți în design interior, un an al revitalizării. Al schimbărilor majore. După ce condițiile epidemiologice ne-au obligat să petrecem cât mai mult timp în casă acum, odată cu relaxarea acestora parcă am renăscut. Iar acest lucru ar trebui, după părerea experților, să se manifeste și în imaginea locuințelor noastre. Descoperă în continuare ce se poartă în 2022 în materie de design interior și cum poți, fără stres, să-ți redecorezi casa după trendurile actuale.

1. Inspirat de natură

În 2022, ce-i drept, se poartă culorile vii, revitalizante, cum ar fi verdele, galbenul, culori care să te trimită cu gândul la natură și renaștere. Chiar dacă sunt culori destul de curajoase, contrastante, experții spun că sunt ceea ce trebuie.

Dacă ești puțin mai reticent și vrei întâi să experimentezi impactul pe care astfel de culori l-ar avea asupra ta, poți încerca să aplici panouri decorative. Alege un model în aceeași gamă cromatică și, dacă îți place, nu-ți mai rămâne decât să aplici culorile pe pereți.

2. Minimalismul

Un alt trend actual, de asemenea popular încă de câțiva ani, îl presupune minimalismul. Acest trend se traduce prin austeritate compozițională, folosirea unui număr limitat de obiecte și decoruri și, de altfel, aplicarea culorilor netre pe pereți.

Spre exemplu, tablourile clasice pot fi înlocuite cu profile decorative care să înfrumusețeze și să schimbe complet estetica unei camere. De asemenea, renunță, la accesoriile clasice și optează pentru cele din lemn, sticlă sau porțelan.

3. Mix între clasic și modern

Un alt trend extrem de popular presupune un echilibru compozițional între trendul clasic și cel modern. Deși destul de greu de atins, atât timp cât există simetrie și proporție între accesorii, culori și mobilier, ești pe drumul cel bun.

Spre exemplu, poți oricând să integrezi un pat cu baldachin cu o scafa tavan decorativa cu care să-ți iluminezi camera. Efectul va fi unul de-a dreptul uluitor, într-o combinație perfectă între stilul clasic, vintage și cel modern.

4. Sustenabilitate și eco-friendly

Poate acum, mai mult decât oricând, ar trebui să apreciem natura care ne înconjoară și tot ce ne oferă. Mediul se află în pragul colapsului și, din fericire, tot mai multe mișcări s-au pornit în direcția sustenabilității. În materie de design interior, s-au adoptat aceleași stiluri.

În 2022 ar trebui să adoptăm un comportament eco-friendly, sustenabil. Conform acestuia, ar trebui să consumăm mai puțin, să nu facem uz excesiv de electrocasnice și gadget-uri de ultimă generație. Să fim cumpătați chiar și când vine vorba de a ne decora locuința, iubind simplitatea.

Când vine vorba de design interior, trendurile din 2022 încearcă să revitalizeze anii în care am fost obligați să rămânem în case, pentru a minimaliza, pe cât posibil, efectele pandemiei prin care am trecut. Astfel, cuvinte precum „revitalizarea”, „reîmprospătarea”, „natura” descriu tendințele din acest an în materie de design. Literalmente, este vorba despre culorii vii, poate chiar deseori ieșite din comun, care să ne reamintească faptul că, încetul cu încetul, normalitatea și-a reintrat în grații.

 

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.