Vești bune pentru profesorii tineri! Aceștia pot obține 5.000 de euro dacă vin cu idei de tehnologii și noi metode de predare în cursurile pe care le predau. ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) lansează cea de-a cincea ediție a Burselor ANIS, potrivit playtech.ro.
Profesorii tineri pot primi 5.000 de euro dacă inovează modul în care predau cursurile
Proiectele alese vor primi câte o bursă de 5.000 de euro. Înscrierile se țin între 1 și 25 septembrie.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Ne aflăm la startul celei de-a cincilea ediții a programului Bursele ANIS, fapt ce ne demonstrează că inițiativa noastră a avut un ecou puternic în piață, iar răspunsul s-a consolidat în acest parteneriat, între mediul academic și industrie. Sistemul de învățământ trebuie în continuare susținut și ne bucurăm că jucătorii din industria tech se implică direct în fiecare an, sponsorizările acordate profesorilor și proiectelor acestora fiind o modalitate practică și eficientă de a-și arăta interesul în acest sens. Cu fiecare an mai facem un pas spre obiectivul final – de a avea un parteneriat puternic și durabil între mediul academic și industria de IT”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.
Ce criterii trebuie să îndeplinești pentru a primi cei 5.000 de euro
Pentru a primi cei 5.000 de euro, cursurile propuse de profesori trebuie să intre în următoarele categorii:
- Big Data
- Cybersecurity
- Artificial Intelligence/Machine Learning
- Virtual Reality
- Health Tech
- Blockchain
- Internet of Things
- Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).
Pentru a primi cei 5.000 de euro, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
- să ai maxim 40 de ani
- să fii lector sau asistent universitar
- să propui în curricula universitară tehnologii și metode inovative de predare care să integreze unul dintre domeniile propuse.
Mai simplu spus, lectorii trebuie să introducă un nou curs în anul universitar 2022- 2023, să actualizeze un curs care deja există în programa universitară sau să vină cu noi metode inovative de predare.
De asemenea, asistenții pot propune metode de actualizare a laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular, potrivit playtech.ro.