Volodimir Zelenski este ținta atacurilor Rusiei, din nou! „Zelenski s-a sinucis într-un buncăr din Kiev”. Propaganda rușilor a ajuns la un alt nivel

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 29 iun 2022, 19:30

Volodimir Zelenski este ținta atacurilor Rusiei, din nou! „Zelenski s-a sinucis într-un buncăr din Kiev”. Propaganda rușilor a ajuns la un alt nivel

Sursa: Twitter

Propaganda făcută de Rusia nu mai poate fi oprită. Un profesor de studii de securitate a declarat că războiul pornit în Ucraina ar putea declanșa un conflict cu NATO.

Grupurile propagandistice pro-ruse au făcut false declarații conform cărora Volodimir Zelenski s-ar fi sinucis. Acest lucru a venit ca parte a unui efort agresiv de a demoraliza publicul și de a speria guvernul ucrainean, a transmis, joi, firma americană de securitate cibernetică Mandiant, potrivit CNN, citat de stirilekanald.ro.

Propagandiștii ruși au susținut fals că Volodimir Zelenski s-a sinucis într-un buncăr din Kiev

Zvonul potrivit căruia președintele ucrainean s-ar fi sinucis este doar unul dintre sutele lansate de Rusia. Într-un alt zvon, grupuri care au legătură cu Belarus au zvonit că un grup de criminali din Polonia ar fura organele refugiaților ucraineni, ajutați de oficialii polonezi.

„Proliferarea operațiunilor informaționale aliniate cu Rusia sugerează importanța pe care Rusia o acordă modelării mediului informațional”,  a spus Alden Wahlstrom, analist senior la Mandiant.

„Am observat că actori cunoscuți folosesc activele și infrastructura campaniilor anterioare, folosind capabilitățile dezvoltate de-a lungul timpului”.

Citeste si: Lovitură neașteptată pentru Vladimir Putin! Rusia va avea de suferit din 25 mai. Statele Unite ale Americii au făcut anunțul

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Guvernul rus a declarat fals că invadarea Ucrainei este de fapt un proces de „denazificare”, ignorând faptul că Volodimir Zelenski este evreu. Zvonul sinuciderii liderului ucrainean este similar cu modul în care dictatorul nazist Adolf Hitler a murit în 1945. Acesta și-a luat viața într-un buncăr din Berlin, în timp ce trupele sovietice se îndreptau spre capitală.

Jurnaliștii CNN au spus că au cerut comentarii din partea Ambasadei Rusiei la Washington și Ministerului de Externe din Belarus cu privire la cercetarea Mandiant.

De asemenea, și alte puteri mondiale au încercat să distorsioneze opinia publică despre război sau pentru a băga râcă între rivalii lor.

Citeste si: Adevăratul punctaj acordat de România la EUROVISION 2022. Juriul român nu a acordat niciun punct Ucrainei

O operațiune de dezinformare pro-Iran, în care a fost folosită identitatea unui jurnalist rus, a constat în postarea unor mesaje pe Twitter care afirmau că serviciile de informații israeliene au sprijinit Ucraina în lupta împotriva Rusiei în primele zile de război, conform Mandiant.

S-a văzut că a fost o încercare de creștere a tensiunilor dintre Rusia și Israel. Guvernul israelian și cel iranian sunt dușmani convinși.

Guvernul SUA a încercat să schimbe părerile publice despre războiul din Ucraina cu propriile metode, inclusiv prin crearea unui cont al Departamentului de Stat pe Telegram, o aplicație de mesagerie populară printre ruși.