Întreținerea chiuvetei din bucătărie – Iată 3 lucruri la care trebuie să ai grijă!

Author: Oana Iosif
Actualizat: 27 mai 2022, 12:12

Chiuveta din bucătărie este des folosită, mai ales la spălatul alimentelor sau al vaselor. Indiferent de scopul pe care îl are acest obiect sanitar la tine în casă, funcționarea sa depinde de anumite detalii pe care trebuie să le iei în considerare. Pentru a evita apariția unor defecțiuni sau a unor fenomene neplăcute, este recomandat să te documentezi cu privire la câteva modalități prin care poți preveni acest lucru.

În acest articol, vei afla care sunt cele 3 amănunte pe care nu trebuie să le ignori atunci când vine vorba despre chiuveta din bucătărie!

Bateria

Bateria este una dintre piesele centrale ale chiuvetei și, de aceea, ea este cea care se poate degrada rapid, dacă nu este întreținută cum trebuie. În primul rând, este important să o cureți cât mai bine și, eventual, să folosești filtre care să dedurizeze apa (dacă este nevoie), astfel încât bateria să poată funcționa la parametri optimi pentru cât mai mult timp. Totuși, deseori, garniturile se pot deteriora în timp, iar acest lucru poate cauza scurgeri ale bateriei și depuneri de rugină. Este bine să acorzi o atenție deosebită acestor modificări care pot apărea, deoarece rezolvarea lor preventivă te poate salva de la alte probleme mai grave.De aceea, dacă observi astfel de fenomene, poate fi necesar să cumperi o nouă baterie de chiuvetă pentru bucătărie – alege produse de calitate, de pe site-uri avizate, precum Sensodays.ro.

 

Procesul de curățare

Curățarea chiuvetei din bucătărie este un proces pe care trebuie să-l iei în considerare dacă vrei să prelungești durata sa de viață. Însă, nu uita că trebuie să iei în calcul și materialul din care este alcătuită chiuveta ta, pentru a putea opta pentru agenți de curățare care să nu o deterioreze. De pildă, granitul poate fi mai sensibil decât anumite tipuri de ceramică la agenții chimici, iar porțelanul se poate zgâria mai ușor sau se poate ciobi mult mai repede – așadar, este bine să urmezi indicațiile producătorului atunci când vine vorba despre folosirea anumitor metode de curățare. 

Scurgerea

Având în vedere că, în chiuveta din bucătărie, cu siguranță speli alimente sau clătești vase care conțin resturi alimentare, este obligatoriu să protejezi scurgerea astfel încât să nu se înfunde. Pentru asta, trebuie să ai o sită, care să poată acumula toate acele resturile de alimente, fără a le lăsa să pătrundă în scurgere. Așadar, trebuie să ai mereu o atenție deosebită în ceea ce privește acest aspect și să încerci să cureți sita de fiecare dată când este cazul.

În concluzie, chiuveta din bucătărie este un obiect esențial, care este utilizat frecvent. De aceea, procesul de deteriorare poate fi rapid, mai ales dacă întreținerea sa nu este una optimă. Prin urmare, cercetează cu atenție sfaturile specialiștilor și asigură-te că folosești chiuveta într-o manieră corectă, aplicând toate sfaturile și tehnicile care țin de curățare sau de funcționarea elementelor constituente. Având la îndemână o serie de metode eficiente, cu siguranță vei reuși să prelungești durata de viață a chiuvetei și a tuturor accesoriilor pe care le conține. 

Sursă foto: pixabay.com

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.