Alertă meteo cod galben de ploi torențiale. Județele din țară unde vremea se schimbă radical după ora 12:00

Autor: Amalia Georgescu

Mai multe județe din țară se află sub cod galben de vreme rea

Sursa: unsplash

O nouă informare meteo cod galben de vreme rea a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Ce zone sunt vizate și până când este în vigoare codul galben de ploi?

În ultimele zile, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteo de vreme rea, ploile torențiale, vijeliile și grindina punând stăpânire pe mai multe județe din țară. Iată ce se va întâmpla cu vremea după ora 12:00 și ce județe se află sub cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și grindină. Ce zone sunt afectate? 

România s-a confruntat cu manifestări ale instabilității atmosferice în ultimele zile, astfel de fenomene fiind anunțate și pentru ziua de vineri, 3 iunie 2022. După ora prânzului, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că intră în vigoare o informare meteo cod galben de vreme rea, valabilă până la ora 21:00. Mai exact, în intervalul 12:00-21:00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, vântul va prezenta intensificări, vor fi averse torențiale și grindină.

Meteorologii atenționează că în intervalul menționat anterior cantitățile de apă pot depăși 20...30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

„În intervalul menționat în Oltenia, nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40 l/mp.”

,  a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.

Informațiile venite din partea meteorologilor arată că 15 județe ale țării sunt sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii până la ora 21:00. Astfel, județele afectate sunt Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Hunedoara și Caraș-Severin. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Unde se aflau copiii Adrianei Bahmuțeanu, când au aflat tragica veste legată de tatăl lor? "Am făcut tot felul de presiuni, rugăminți, demersuri legale, pentru ca el să discute cu mine ca părinte!"

Citeste si: Avertizare RO-Alert în Capitală. A fost emis cod roșu de vreme rea: „Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și protecție”

 

Ce se întâmplă cu vremea în București și la malul mării? 

Pentru zona Capitalei, meteorologii anunță vreme caldă și frumoasă pentru ziua de vineri, 3 iunie 2022. Cerul va fi mai mult senin, soarele va străluci cu putere și este anunțată o maximă de 31 de grade.

Vântul va adia ușor, acesta suflând slab până la moderat. Vreme bună se anunță și după lăsarea serii, cerul fiind senin.

Dacă în regiunile montane meteorologii au emis cod galben de vreme rea, la malul mării va fi timp frumos vineri, 3 iunie 2022. Maxima va atinge 28 de grade în timpul zilei și doar izolat pot să mai apară ploi de scurtă durată, în rest cerul va fi mai mult senin.

După lăsarea serii, atmosfera va fi plăcută, cerul senin, iar minima va coborî până la 20 de grade. 

Citeste si: Prognoza meteo ANM vineri, 3 iunie 2022. Temperaturi extreme! Vremea, mai caldă decât în mod normal