Sorin Ovidiu Vântu și-a exprimat opinia cu privire la modul în care situația economică din România decurge. Acesta s-a arătat îngrijorat de situația actuală și, totodată, furios din cauza deciziei ca salariile și ca pensiile să fie mărite.
În consecință, Sorin Ovidiu Vântu își dorește ca un milion de bugetari să fie concediați, deoarece crede că aceasta este singura modalitate prin care economia își poate reveni.
Citeste si: Sorin Ovidiu Vantu, ELIBERAT din peniteciarul Jilava
Care a fost mesajul lui Sorin Ovidiu Vântu?
„În postările anterioare, am spus că trebuie daţi afară din sistemul bugetar circa un milion de oameni. Nu mă refer aici la serviciile extrem de importante pe care le administrează statul, cum ar fi sistemul sanitar, mă refer la securişti, ofiţeri de informaţii, unde majoritatea se ocupă de alte prostii decât de apărarea acestei ţări, mă refer la funcţionarii din primării, din tot felul de agenţii, din ministere.
Ministrul de finanţe iese şi spune că aceşti oameni produc 32-33% din fondul de pensii. Este o explicaţie puerilă. De ce? Pentru că milionul ăsta de oameni poate fi absorbit instant în economia reală. Şi din economia reală plătesc, în continuare, taxe şi finanţează sistemul de pensii cu aceiaşi bani sau poate chiar cu mai mulţi.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mai mult decât atât, în actuala conjunctură naţională şi internaţională, din care aţi văzut doar unul dinte din cei 32 de colţi care se vor năpusti asupra fiecăruia dintre voi, se majorează pensii şi salarii. Asta înseamnă o presiune şi mai mare pe inflaţie, adică apar şi mai mulţi bani în piaţă. Deci, majorările care vor avea loc nu vor face altceva decât să împuţineze şi mai mult puterea de cumpărare a fiecăruia dintre noi. O greşeală economică de manual, de abecedar!”, a spus aceasta pe pagina sa de Facebook.
Citeste si: Sorin Ovidiu Vantu va face sase luni de inchisoare pentru santajarea lui Sebastian Ghita! VIDEO
Sorin Ovidiu Vântu îi numește pe bugetari „paraziți” și spune cum ar trebui împărțită România
„Trebuie daţi afară un milion de bugetari.
Deci, trebuie daţi un milion de bugetari afară. Altfel, criza asta în care suntem şi care încă vine – astăzi e nimic pe lîngă ce va veni– va duce la sărăcirea a peste 60% din populaţie. Sărăcie cruntă, nu ce e azi. Azi e încă boierie, cu toate lipsurile pe care le aveţi, e încă boierie. Nu reiau despre Ucraina şi Rusia. Lucrurile cred că au devenit evidente pentru fiecare dintre voi, o porcărie a Occidentului, Occident care va fi zguduit foarte curând de ample revolte sociale, unele sângeroase”, a mai spus Sorin Ovidiu Vântu, conform Romaniatv.net.