UPDATE
Parlamentul European a votat miercuri, 8 iunie, ca, începând cu anul 2035, să nu mai poată fi achiziționate mașini noi cu motoare termice. Acastă decizie a fost luată pentru a spori lupta împotriva schimbărilor climatice emise de către noxele mașinilor.
Conform News.ro, relatează Stirileprotv.ro, mașinile pe benzină și pe motorină, ce au fost achiziționate până în anul 2035, vor putea circula pe drumurile din România chiar și după ce măsura va intra în vigoare.
Interzicerea achiziționării de mașini noi pe motorină și pe benzină, începând cu anul 2035, va reduce cu 100% emisiile provenite de la mașini.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Astăzi, 8 iunie, Parlamentul European urmează să voteze dacă mașinile pe motorină și pe benzină vor mai fi comercializate începând cu anul 2035.
Conform biziday.ro, propunerea ce interzice comercializarea mașinilor pe motorină sau pe benzină aparține Comisiei Europene.
Tocmai din această cauză, industriile auto au fost nevoite să se reorienteze și să facă investiții în ceea ce privește trecerea la mașini electrice.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Care sunt părerile vis-a-vis de această decizie?
„Înlăturarea treptată a mașinilor și a camionetelor cu motoare pe combustie este o oportunitate istorică de a pune capăt dependenței noastre de petrol și de a ne proteja de despoți și de schimbările climatice”, a declarat Alex Keynes, manager al ONG-ului pentru vehicule verzi Transport & Environment.
Cu toate acetea, cei care nu sunt de acord cu ideea propusă susțin că cea mai mare industrie din Europa va fi distrusă din cauza interzicerii mașinilor pe benzină și a mașinilor pe
motorină.Jens Gieseke, una dintre persoanele care nu susține această idee a spus că „trebuie să realizăm reducerea emisiilor, asigurându-ne, totodată, că economia poate gestiona tranziția socială”.
În România, s-a vrut introducerea unei taxe auto care urma să combată poluarea
În anul 2021, Tanczos Barna, ministrul Muncii de la acea vreme, dorea să impună o taxă auto prin intermediul căreia poluarea urma să fie combătută.
„Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor: va fi discutată cu Comisia Europeană și vom strânge toate exemplele pozitive din UE.
În Europa există trei țări care nu au nicio intervenție pe această problemă. Restul, de 24, au fel de fel de sisteme în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul țârilor care nu au nicio taxă sau din grupul de 24 care taxează poluarea.
Dacă astăzi eu v-aș spune că introduc o anumită taxă, as face greșeala pe care au făcut-o ceilalți miniștri, care au introdus o taxă, apoi au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, națională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic și să aibă efecte suficiente”, a spus Tanczos Barna, conform Revistabiz.ro.
Cu ce propuneri a venit Tanczos Barna?
„Variantele posibile sunt: impozit local diferențiat, rovignetă, emisiile stabilite de producătorul auto în funcție de motor. Măsura trebuie să ducă la reducerea poluării. Obiectivul este scăparea de infringement și reducerea poluării în marile orașe. În acest an, vom avea consultare publică, discuții cu CE pentru legislație și prezentarea unor variante ale Guvernului”, a mai spus acesta.