Între 20 și 23 iunie, absolvenții clasei a XII-a vor susține probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Pe data de 1 iulie, rezultatele contestațiilor vor fi publicate, atunci aflând și nota finală cei care nu au fost mulțumiți de calificativul primit inițial.
Pentru cei care vor obține media generală 5,99, există o veste bună. Nota lor se va rotunji la 6,00, reușind, în acest fel, să promoveze examenul maturității.
Mai mult decât atât, media finală se va calcula în felul următor: se vor aduna cele trei note ale probelor de Bacalaureat și rezultatul final se va împărți la trei, conform Gandul.ro.
Citeste si: Elevii vor intra în vacanță în funcție de județ. De când se va aplica această decizie
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Care este calendarul examenului de Bacalaureat de anul acesta?
- 6-8 iunie 2022- desfășurarea probei A: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română,
- 8-9 iunie 2022- desfășurarea probei B: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă,
- 9-10 iunie 2022- desfășurarea probei D: Evaluarea competențelor digitale,
- 14-15 iunie 2022- desfășurarea probei C: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională,
- 20 iunie 2022- desfășurarea probei la Limba și literatura română,
- 21 iunie 2022- desfășurarea probei la materia obligatorie a profilului
- 22 iunie 2022- desfășurarea probei la alegere a profilului și a specializării
- 23 iunie 2022- desfășurarea probei la Limba și literatura maternă,
- 27 iunie 2022- Afișarea notelor finale la probele scrise (publicarea lor va avea loc până în ora 12:00),
- 27 iunie 2022- Depunerea contestațiilor (depunerea lor se va face într orele 12:00 și 18:00),
- 28 iunie- 30 iunie 2022- Rezolvarea contestațiilor depuse,
- 1 iulie 2022- Afișarea notelor finale, în urma contestațiilor.
Ce spun elevii din România despre examenul de Bacalaureat?
Structura examenului de BAC s-a schimbat în urmă cu doar câțiva ani, iar dificultatea acestuia a scăzut. În timp ce anumiți elevi se bucură de acest lucru, unii sunt extrem de revoltați de această măsură luată.
„Un aspect care mă îngrijorează este scăderea treptată a gradului de dificultate al examenelor, în ultimii ani. Sigur, nu este un lucru neapărat rău, dat fiind faptul că foarte puţine dintre lucrurile ce se dau la examene îi ajută pe toţi elevii, un viitor psiholog neavînd nevoie de foarte multă matematică. În schimb, notele au rămas în aceeaşi zonă. Acest lucru înseamnă o scădere a nivelului general de inteligenţă al tinerilor”, a spus Beatrice Alexandra Priotesa, conform Dilemaveche.ro.
„Nu o să spun niciodată faptul că subiectele de la bacalaureat sunt grele, nu. Cine învaţă promovează. Depinde de elev, dar majoritatea nu se mai gândeşte la viitor, atât timp cât are banul părinţilor. De ce elevii nu îşi mai dau atât de mult interesul pentru acest examen al «maturitaţii»? Răspunsul este simplu: nu le pasă. Iată un exemplu: «De ce să mă strofoc eu cu şcoala, când eu, oricum, o să plec în Italia/Spania/etc. şi o să iau bani frumoşi acolo?»“, a spus și Tudor Rusan, potrivit aceleiași surse.