5 criterii care contează când aplici pentru un credit imobiliar

Autor: Oana Picerea

Persoanele care doresc să-și achiziționeze o locuință cu ajutorul unui credit imobiliar, trebuie să îndeplinească un set de condiții standard care-i califică pentru aprobarea împrumutului. Există scoruri minime de credit, vechimea la locul de muncă, dovada veniturilor lunare stabile, tipul de locuință și multe alte condiții care fac procesul de aplicare pentru un credit.

Dacă te afli pentru prima dată în această poziție, nu-ți face griji! La prima vedere pare dificil să accesezi un credit imobiliar, dar în realitate îți trebuie doar răbdare. Este un proces care se întinde pe o perioadă de timp mai mare, dar nu într-atât încât să-ți dispară entuziasmul și adrenalina de a cumpăra prima locuință. Dacă vrei să fie un proces cât mai armonios, iată 5 criterii care contează atunci când aplici pentru un credit imobiliar:

1. Scorul de credit

Printre principalele criterii care sunt evaluate atunci când vrei să aplici pentru un credit imobiliar se află scorul de credit. Acesta este un element crucial pentru procesul de achiziționare a unei locuințe, având un impact semnificativ asupra împrumului imobiliar - de la valoarea creditului până la rata dobânzii.

Scorul de credit este evaluat de creditor pentru a prezice comportamentul tău de plată ca și debitor. Pe baza acestuia, Credit Europe Bank calculează probabilitatea ca termenii de împrumut să fie respectați, iar ratele lunare să fie înapoiate la timp.

2. Existența altor credite

Existența altor credite active s-ar putea să afecteze procesul de aprobare a creditului imobiliar. Instituția financiară nu-și dorește să te adâncească într-o lume în care venitul tău este cheltuit în totalitate pentru plata ratelor lună de lună, având în vedere că un credit imobiliar înseamnă o sumă mult mai mare decât orice alt credit disponibil.

Dacă vrei să aplici pentru un credit imobiliar, asigură-te că toate celelalte contracte de împrumut au fost încheiate.

3. Resursele tale financiare

O greșeală comună pe care o face un cumpărător sau un investitor la început se referă la căutarea locuinței ideale în funcție de caracteristicile pe care și le doresc, fără a lua în considerare ceea ce își pot permite în mod confortabil.

În timp ce oferta de credit imobiliar pentru persoane fizice va fi determinată în funcție de resursele tale financiare, va trebui să iei în considerare finanțele tale actuale, dar și o preconizare a celor viitoare dacă știi că urmează o mărire de salariu pentru a găsi locuința ideală din toate punctele de vedere.

4. Avansul de plată

Accesarea unui credit imobiliar necesită dovada unui avans care poate fi de 15% sau 20% din valoarea totală a locuinței pe care vrei să o achiziționezi. Este un alt element care dovedește capacitățile tale de rambursare a împrumutului. Fără acest avans este aproape imposibil să fii acceptat pentru un credit imobiliar.

5. Aprobarea prealabilă

Ultimul criteriu care contează atunci când aplici pentru un credit imobiliar este să obții aprobarea în prealabil. Acest proces diferă de precalificarea pentru un împrumut imobiliar prin faptul că necesită acces la informațiile financiare.

Prin aprobarea în prealabil îți îmbunătățești șansele pentru aprobarea finală și pentru achiziționarea locuinței de vis.