Prețurile ating cote absurde! Cât de mult a ajuns să coste un kilogram de brânză în ziua de astăzi

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 19 apr 2023, 06:20

Prețurile ating cote absurde! Cât de mult a ajuns să coste un kilogram de brânză în ziua de astăzi

Sursa: PixaBay

De când a pornit războiul dintre Rusia și Ucraina, prețurile au continuat să crească în rândul celor mai cunoscute produse. Acum, brânzei i-a venit și ei rându.

Prețurile produselor lactate au suferit scumpiri chiar și de minim 10%. În România, un litru de lapte costă minim opt lei. Puține mai sunt magazinele care vând lapte la 6-7 lei/litru, iar prețurile continuă să crească.

Cât a ajuns să coste un kilogram de brânză în România

În prezent, un kilogram de brânză ajunge chiar și la 40 de lei.

Scumpirile continuă să crească din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina.

„Este din ce în ce mai greu, dar nu avem ce face. Avem animale de peste 25 de ani. Preţurile s-au majorat cumplit în ultimele luni. Am consumat furaje până aproape de 1 Mai, ciobanul costă 20 de milioane, plus mâncare. Noi rămânem cu foarte puţin după toate aceste cheltuieli. Nici să vinzi toate animale nu ai cum, pentru că nu vom mai supravieţui!”, a declarat un producător de brânză, potrivit PlayTech.

Citeste si: Guvernul a luat decizia finală cu privire la schimbările din Codul Fiscal. Pe ce vor da românii mai mulți bani de la 1 august

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Majoritatea producătorilor se îngrijorează și din cauza secetei care are loc în momentele acestea. Fermierii se tem de faliment din cauza lipsei de profit și de majorarea cheltuielilor.

O pungă de chipsuri a ajuns să coste chiar și 10 lei

Din cauza scumpirilor actuale, românii au ajuns să plece din magazine cu pungile aproape goale, la fel și în cazul buzunarelor.

Într-un lanț de supermarket-uri din București, un client a vrut să ia o pungă de chipsuri și o bere, dar când a văzut cât costă acestea, a preferat să părăsească magazinul cu mâna goală.

Citeste si: Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionari va fi oferit în cursul acestui luni. Se pregătesc alte două măsuri pentru românii vulnerabili

Acum o lună, o pungă de chipsuri costa maxim șase lei, dar acum prețul este dublu. O pungă de chipsuri de 200 de grame poate să coste chiar și peste 10 lei. De asemenea, o sticlă de bere a ajuns să coste 5,20 lei. O bere la cutie, care înainte costa maxim patru lei, a ajuns să coste, acum, 6,10 lei. 

 

Taguri: