Sărbători august 2022. Care sunt cele mai importante sărbători din luna august. 3 zile au o importanță deosebită pentru creștini

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 28 apr 2023, 02:30

Ce sărbători sunt în ultima lună de vară

Sursa: PixaBay

Ultima lună a verii vine cu 3 sărbători foarte importante pentru creștini, iar încă de la începutul lunii, aceștia țin post pentru una din sărbătoriile cu cruce roșie.

Postul din prima jumătate a lunii august este cunoscut ca și Postul Sfintei Maria Mare și este unul dintre cele mai mari posturi de peste an, pe lângă acesta, mai sunt alte zile de sărbătoare cu o semnificație uriașă pentru creștini, în care se ține post.

Citeste si: Calendar creștin-ortodox 28 iulie 2022: Sărbătoare mare în calendar! Sfânta care a primit mere din Rai e prăznuită joi. Cui trebuie să-i urezi „La mulți ani!”

Sărbătorile importante din august 2022 

Sâmbătă, 6 august, este Schimbarea la Față a Domnului, zi în care este dezlegare la pește. Această sărbătoare le amintește oamenilor de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă puterile dumnezeiești prin natura umană pe care a asumat-o.

Cea mai așteptată sărbătoare de către toți românii, Adormirea Micii Domnului este luni, la data de 15 august.

Adormirea Maicii Domnului celebrează moartea și înălțarea la cer trupului Sfintei Fecioare Maria. Despre această sărbătoare nu se găsesc informații în Sfânta Evanghelie, doar în Tradiția Bisericii, iar aceasta spune că Maica Domnului a fost anunțată de propria moarte de către un înger. Aceeași tradiție mai adaugă și că Apostolii, aflați în zone diferite ale lumii au fost aduși pe nori pentru a asista la ultima suflare a acesteia.

Citeste si: Când începe postul Sf Marii 2022. Ce nu e bine să faci în Postul Adormirii Maicii Domnului

Luni, la data de 29 august, va fi Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, aceasta este ultima sărbătoare importantă din luna august și din anul bisericesc, care se termină la 1 septembrie. Ziua Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este zi de post pentru a nu ne asemăna cu Irod care a cerut un mare ospăț pentru că a adus capul Sfântului Ioan Botezătorul, dar și pentru a ne

apropria de viața plină de lipsuri a lui Ioan.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Sărbători august 2022. Zilele trecute cu cruce neagră

Vineri, 5 august- Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Joi, 11 august- Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Evplu Arhidiaconul

Marți, 16 august- Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache;  Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec; Sfântul Mucenic Diomid

Citeste si: Minivacanță de Sfânta Maria, august 2022. Câte zile libere primesc salariații cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Miercuri, 17 august- Sfântul Gheorghe Pelerinul; Sfinții Mucenici Miron preotul, Straton și Ciprian

Marți, 30 august- Sfinții Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului; Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Ierarh Ioan, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Ierarh Pavel cel Nou, Patriarhul Constantinopolului

Sursa: crestinortodox.ro