Rechinii se apropie de țărm și atacă oameni din cauza unui fenomen care se produce în ocean, potrivit CNN.
La nivel global, atacurile rechinilor sunt la niveluri similare cu anii precedenți, dar există semne că pe coasta de nord-est a SUA s-ar putea înregistra o creștere a acestora, a declarat Gavin Naylor, directorul Programului pentru cercetarea rechinilor de la Universitatea din Florida.
„Suntem în medie pentru această perioadă a anului. Cred că, la nivel global, sunt de obicei între 70 și 80 de atacuri în întreaga lume. Este un fenomen global, dar nu este distribuit într-un mod egal”, a explicat acesta.
„Într-un an s-ar putea să avem două sau trei atacuri în Hawaii în succesiune rapidă. Anul viitor, ar putea fi Noua Caledonie; ar putea fi în Australia de Vest.
Citeste si: Momentul în care un copil este salvat în ultima clipă de atacul unui rechin- Video
Zeci de atacuri în ultimul an
Au fost înregistrate 73 de cazuri provocate de atacurile rechinilor, aproape de media anuală de 72 de incidente anual din ultimii 5 ani.
Cu toate acestea, s-au înregistrat 11 decese legate de rechini, în creștere față de media de 5 pe an.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Pe țărmul Long Island au fost observați mai mulți rechini, dar potrivit lui Naylor, aceștia căutau hrană și nu vizau să atace oameni.
Cei mai mulți au fost identificați ca rechini din specia tigru de nisip care, deși arată înfricoșător, nu sunt considerați agresivi. Probabil că s-au aventurat în apele de coastă pentru a prăda bancuri abundente de pești aflate aproape de țărm.
În acest an, bancurile de pești au fost deosebit de dense din cauza curenților oceanici calzi care se desprind din Curentul Golfului din Oceanul Atlantic și se extind pe coasta de
De ce se apropie rechinii de țărm
Aceste ape sunt mai bogate în clorofilă, permițând planctonului să înflorească, ceea ce atrage și peștii.
„Rechinii înoată încercând să-și urmărească cina. Oamenii înoată și stropesc apa cu mingile de plajă. Dacă punem și surferii la socoteală, zona devine destul de tulbure din cauza acestor mișcări, iar rechinii sunt încântați să vadă atâta mâncare și din când în când fac o greșeală.”
Cum poți evita un atac
Nu înotați singuri, nu înotați lângă bancuri mari de pești sau dacă observați foci în apropiere. Nu purtați în apă bijuterii pe care un rechin le-ar putea confunda cu strălucirea solzilor de pește. Dacă observați un rechin, ieșiți încet din apă. Nu intrați în panică și încercați să faceți cât mai puțini stropi, a precizat Naylor.
Citeste si: Ce rechini există în Marea Neagră. Cât de periculoși sunt și cât de aproape înoată de țărm