Prognoza meteo ANM vineri, 2 septembrie 2022. Meteorologii au emis cod galben și portocaliu de ploi abundente. Instabilitate atmosferică accentuată în aproape toată țara

Autor: Bianca Hriscu

Prognoza meteo ANM pentru ziua de vineri, 2 septembrie 2022

Sursa: pixabay, captura meteoromania.ro

Toamna a început cu vreme mai rece și ploi în aproape toată țara. Iată cum arată prognoza meteo ANM pentru ziua de vineri, 2 septembrie 2022.

A doua zi de toamnă aduce vreme instabilă în majoritatea regiunilor țării, cu ploi abundente, vânt puternic și descărcări electrice. Iată în ce zone din țară a fost emis cod galben și cod portocaliu de vreme rea până vineri, la ora 21:00. 

Prognoza meteo ANM vineri, 2 septembrie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?

Atmosfera de toamnă a cuprins deja majoritatea zonelor țării, iar vremea va continua să fie mohorâtă și vineri, 2 septembrie 2022.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi abundente, iar temperaturile vor fi în scădere, situându-se în jurul celor normale pentru începutul lunii septembrie.

ANM a emis o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până vineri seară, la ora 21:00. Sunt anunțate averse care pot avea și caracter torențial în  vestul, centrul, nordul, sud-vestul țării și la munte.

Meteorologii atenționează că pot să apară și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină, iar cantitățile de apă pot depăși 25...40 l/mp.

Tot până vineri, la ora 21:00, este în vigoare și un cod portocaliu de vreme rea. Banatul, Oltenia și local Transilvania, Crișana și zona de munte se vor afla sub incidența acestui cod. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță averse torențiale în aceste zone din țară, astfel că în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60

l/mp și pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Prognoza meteo ANM joi, 1 septembrie 2022. Prima zi de toamnă aduce ploi și temperaturi mai scăzute. Cod galben și portocaliu de vreme instabilă în mai bine de jumătate de țară

Vremea în București vineri, 2 septembrie 2022

Bucureștiul nu se află sub avertizare meteo de vreme rea, însă ziua de vineri se anunță mohorâtă, pot să mai apară averse însoțite de descărcări electrice. Maxima din timpul zilei se va situa în jurul valorii de 27 de grade. Noaptea va mai continua să plouă, cerul va fi acoperit de nori și este anunțată o minimă de 15 grade.

Vremea în Brașov vineri, 2 septembrie 2022

La Brașov este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până vineri, la ora 21:00. Astfel, vineri sunt anunțate ploi și o maximă de 21 de grade. Va ploua și după lăsarea serii, iar minima va coborî până în jurul valorii de 11 grade.

Vremea în Constanța vineri, 2 septembrie 2022

Meteorologii anunță ploi și la malul mării în cursul zilei de vineri. Atmosfera va fi închisă, cerul acoperit de nori, iar maxima va urca până la 26 de grade. Pe final de zi sunt anunțate averse și o minimă de 22 de grade.

Citeste si: Ce angajați trebuie să primească apă în perioada cu temperaturi ridicate. Ce spune legea