China a comis crime împotriva umanității- este rezultatul unui raport ONU. Victimele au fost uigurii din Xinkiang, iar comportamentele cărora aceștia au fost supuși sunt prezentate ca fiind „dovezi credibile”.
China a comis crime împotriva umanității
China nu recunoaște acuzațiile pe care Occidentul i le aduce, deși țara este acuzată de tortură și de violență sexuală.
În consecință, ONU a cerut comunității internaționale să acționeze ca răspuns la adresa acuzațiilor care i-au fost aduce Chinei: „crime împotriva umanității”.
„Amploarea detenţiei arbitrare şi discriminatorii a membrilor comunităţii uigure şi a altor grupuri predominant musulmane poate constitui o crimă internaţională, în special crimă împotriva umanităţii”, se menționează în raportul care se întinde în peste 50 de pagini.
Potrivit adevarul.ro, documentul nu ar conține nicio informație nouă față de cele care sunt, deja, știute, dar singura diferență este că, de data aceasta, acuzațiile au devenit oficiale.
De asemenea, autoritățile chineze au protestat față de acest raport și susțin că totul nu este nimic altceva decât o „farsă” pusă la cale de către Statele Unite ale Americii și de către Occident.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Așadar, Zhang Jun, ambasadorul din China, susține că „ se opune ferm raportului”. „Pretinsa problemă Xinjiang este o minciună total fabricată şi motivată politic, care frânează dezvoltarea Chinei”, a menționat acesta.
Directorul ONG-ului Human Rights Watch pentru China susține pedepsirea acesteia
Sophie Richardson, directorul ONG-ului Human Rights Watch pentru China, este de acord cu tragerea la răspundere a țării, deoarece, susține ea, „niciun stat nu este mai presus de lege”.
„Mai bine mai târziu decât niciodată. Va fi un moment decisiv. Niciun stat nu este mai presus de lege”.
„Acuzaţiile care menţionează practici recurente de tortură sau rele tratament e, în special tratamente medicale forţate şi condiţii precare de detenţie, sunt credibile, la fel ca acuzaţiile individuale de violenţă sexuală şi de gen”, se arată în raportul ONU.
Prin intermediul raportului, Consiliul Drepturilor Omului al ONU va fi obligat să preia acest caz. Cu toate acestea, potrivit specialiștilor, cuvântul „genocid” nu este găsit în raport, deși este folosit de către americani când se referă la cazul prezentat.
Olanda, Marea Britanie, Canada și Franța au folosit cuvântul „genocid”. Potrivit datelor oficiale, mai mult de un milion de oameni au sfârșit în lagărele din China și chiar ar fi existat cazuri de sterilizare forțată și de avorturi realizate în aceeași manieră.
China nu a recunoscut nimic din aceste acuzații și spune că acele lagăre au fost, de fapt, „centre de formare profesională” care îi ajută pe oameni să se delimiteze de extremismul islamic.