Cum își pot recupera banii pasagerii afectați de suspendarea zborurilor Blue Air. Pașii pe care trebuie să îi urmeze călătorii

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 07 sep 2022, 09:45

Ministerul Turismului a precizat cum își pot recupera banii pasagerii afectați de suspendarea zborurilor Blue Air

Sursa: unsplash

La scurt timp după ce compania Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile din România, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a făcut o serie de precizări cu privire la drepturile pe care le au pasagerii într-o astfel de situație. Iată cum își pot recupera banii.

Decizia Blue Air de a suspenda toate zborurile din România a dat peste cap planurile de vacanță ale foarte multor persoane, stârnind un val de revoltă în rândul pasagerilor. În acest context, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a transmis cum ar trebui să procedeze persoanele care și-au cumpărat bilete și vor să își recupereze banii, dar și românii care se află în afara granițelor țării.

Cum își pot recupera banii pasagerii care au cumpărat bilete de la Blue Air? 

Într-o declarație de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat celula de criză la nivelul Guvernului pentru a rezolva cât mai rapid situația românilor care sunt afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air. În acest context, cei aflați peste hotare pot solicita sprijin la secțiile consulare de la ambasadele României în străinătate și la numărul de telefon +40751 084 537.

Autoritățile au precizat că aducerea românilor în țară, în siguranță, reprezintă o prioritate în perioada imediat următoare.

În ceea ce privește recuperarea banilor, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a precizat că acest lucru se va putea face în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor. 

În cazul persoanelor care au luat pachete de vacanță prin agenții de turism, acestea trebuie să se adreseze agențiilor de turism pentru a-și recupera banii.

„Turiștii care au luat pachete de vacanță de la agențiile de turism sunt rugați să ia legătura cu acestea. În baza OG nr.2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, agenția de turism este responsabilă pentru executarea pachetului și să ofere servicii alternative.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

– Călătorii care au achiziționat direct bilete de la Blue Air își pot recupera banii și compensațiile aferente în baza Regulamentului European nr.

261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.”, se arată în comunicatul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că imediat după ce vor fi centralizate toate datele legate de românii aflați în afara granițelor țării, afectați se suspendarea zborurilor Blue Air, aceștia vor fi aduși în țară cu ajutorul aeronavelor Tarom.

Citeste si: Ce spune ministrul Mediului despre decizia companiei aeriene Blue Air de a suspenda zborurile din România: ”Să-și onoreze obligațiile față de bugetul de stat”

Blue Air își suspendă toate zborurile din România

Compania Blue Air a anunțat că își suspendă toate zborurile din România până luni, 12 septembrie. Compania a precizat că decizia vine la scurt timp după ce Ministerul Mediului a decis poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. 

„Datorită unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022”,  se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Citeste si: Blue Air suspendă toate zborurile din România. Care este motivul- Haos pe aeroport

 

Taguri: