Calendar creștin ortodox 12 septembrie 2022. Biserica Ortodoxă face luni prăznuirea Sfântului Mucenic Avtonom, ale cărui moaște au fost găsite „cu totul întregi și neputrezite„. Rugăciunea pentru sănătate și mântuirea sufletelor pe care este bine să o rostească toți credincioșii la început de săptămână.
Calendar ortodox 12 septembrie 2022
Calendar ortodox 12 septembrie 2022. Prăznuirea Sfântului Mucenic Avtonom se face în fiecare an la data de 12 septembrie 2022, potrivit calendarului creștin.
De la Sfântul Mucenic Avtonom ne-au rămas cuvintele: "Atunci când ne dedicăm viața lui Hristos, putem schimba lumea în jurul nostru chiar dacă suntem singuri!”
Sfântul Mucenic Avtonom(+ 303) a trăit în timpul când la Roma era împărat Diocletian (284-305). El a fost episcop în Italia, dar, din pricina persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Dioclețian, Sfântul a părăsit Italia și s-a dus în Bitinia (regiune istorică, apoi regat elenistic în NV Asiei Mici, între Marea Neagră și Marea Marmara), urmând cuvintelor din Evanghelie "Când vă vor urmări pe voi, fugiți din cetatea aceasta în cealaltă" (Matei 10, 23).
În Bitinia a fost primit și ajutat de un creștin, pe nume Corneliu.
Sfântul Mucenic Avtonom și-a îndeplinit îndatoririle apostolești cu râvnă, drept care mulți păgâni au fost botezați în Hristos și o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotonește pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoției.
În peregrinările sale apostolești, predicând învățătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul Mucenic Avtonom a ajuns și în ținuturile Lykaonia și Isauria (Asia Mică).Împăratul Dioclețian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care el se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălțat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna.
Mai târziu s-a întors în Bitinia, a mers în orașul Claudia, să propovăduiască și aici Evanghelia lui Hristos. Apoi Sfântul Mucenic Avtonom se întorcea și slujea în Biserica din Bitinia împreună cu Corneliu.
Odată, unii dintre noii convertiți au distrus unul dintre templele idolatre, pentru care păgânii s-au decis să se răzbune împotriva creștinilor. Văzând aceștia ceasul potrivit, au năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Mucenic Avtonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo și după ce l-au chinuit, l-au omorât, înroșind cu sângele lui mucenicesc sfântul altar.
Diaconița Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o grămadă de dărâmături și l-a îngropat cu mare cinste. Martiriul Sfântului Mucenic Avtonom a avut loc în anul 313.Despre nestricăciunea sfintelor lui moaște, fericitul Simeon Metafrast zicea așa: „Eu văzând pe viteazul nevoitor și după moarte biruind firea, mă ridic spre prea mărirea lui Dumnezeu, pentru că, privind oarecând cu ochii în mormântul cel mucenicesc, am văzut sfintele lui moaște petrecând nebiruite de puterea morții; pentru că ceea ce se lăuda că pe toată alcătuirea de viețuitoare în trei zile o va risipi, aceea, de atâta mulțime de ani, n-a putut să strice nici măcar un fir de păr al acestui bărbat prea luminos.
Am văzut capul cu perii nevătămat, fața lui întreagă, pielea tare și nici genele lui nu și-au pierdut perii, fără numai ochii erau închiși. Și privind eu la dânsul, se vedea că, numai păzind legea morții, se preface a tăcea și tot trupul lui se ține întreg pe toate alcătuirile sale de mai înainte. Nici din capul lui nu se rupsese ceva, nici din celelalte părți ale trupului nu se despărțise ceva. Așa știe Dumnezeu a preamări pe aceia care L-au proslăvit pe El în trupurile lor”.
Citeste si: Noul an bisericesc 2022. De ce noul an bisericesc începe pe 1 septembrie
Calendar creștin 12 septembrie 2022
Calendar creștin 12 septembrie 2022. Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Avtonom pentru sănătate și mântuirea sufletelor pe care e bine să-l rostim luni!
Troparul Sfântului Mucenic Avtonom, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Avtonom, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Carele lui Faraon...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat pururea cu Lumină Dumnezeiască, ierarhe, izbăveşte-mă de întunericul păcatelor, ca să laud astăzi luminatul tău praznic.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te arhiereu, ca un râvnitor al Apostolului Pavel, ai înconjurat toată lumea, propovăduind mântuirea tuturor şi surpând capiştile idolilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiindu-ţi întărit sufletul pe piatra credinţei, ai pătimit ucidere cu pietre; şi cu bucurie către Viaţa Cea Neveştejită te-ai mutat, Sfinţite Mucenice Avtonom.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai mai presus de Cuvânt pe Cel Născut mai înainte de veci din Tatăl, Maică Neispitită de nuntă. Pe Acela roagă-L pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine cu dreaptă credinţă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a inima mea...
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gonirile tale şi împroşcările cu pietre şi îmboldirile şi vărsările sângiurilor ca o gârlă, legăturile, închisorile şi moartea ta laud, Mucenice Ierarhe Avtonom.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Surpând nelegiuirea cu mergerea ta de bunăvoie spre patimă, ţi-ai luminat podoaba arhieriei cu picăturile sângiurilor tale, mucenice; şi împărăţeşti împreună cu Hristos, Împăratul veacurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vitejiile tale cele care le-ai făcut asupra celor ce te prigoneau nesuferindu-le protivnicul drepţilor, fericite, tot felul de supărări ţi-a scornit ţie, iar tu cu arma Crucii l-ai omorât.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai Sfântă decât îngerii şi mai Desfătată decât cerurile, Născătoare de Dumnezeu, aflându-te pe tine Cel Ce pe sfinţi Se odihneşte, fiind Neîncăput din fire, întru tine încape şi pe mine mă mântuieşte.
Irmosul:
Întăritu-s-a inima mea în Domnul, Cel Ce dă rugăciune celui ce se roagă. Că arcul puternicilor a slăbit şi cei slabi s-au încins cu putere.
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, glasul...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind legat de dragostea lui Hristos, părinte, dezlegi pe cei legaţi de înşelăciune, cu împletirile cuvintelor tale şi-i pironeşti de dragostea Vieţii Celei Adevărate.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind doctor priceput, fericite mucenice, pe cei otrăviţi cu otrava deşertăciunii idolilor îi îndulceşti cu cuvintele credinţei, preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Podoaba mucenicilor, frumuseţea arhiererilor, întărirea Bisericii şi întrarmarea credincioşilor, să fie cinstit minunatul Mucenic Avtonom.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Către noianul îndurărilor tale, Ceea ce ai născut Viaţa lumii, năzuiesc, Preacurată, eu, cel omorât de păcate; prin rugăciunile tale miluieşte-mă, Stăpână.
Cântarea a 5-a. Irmos: Răsari mie, Doamne...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca soarele ai răsărit în tăria Bisericii şi cu razele nevoinţelor şi cu minunile tale, mucenice, luminezi pe credincioşi, risipind negura demonilor, Sfinte Mucenice Avtonom.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De Duhul cel Preasfânt fiind luminat, s-a arătat limba ta ca un condei bine scriitor, însemnând Legea lui Hristos pe lespezile inimilor celor binecredincioşi, Sfinte Avtonom.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Duhul cel Preasfânt aflându-te locaş curat şi sălăşluire a Sa, te-a umplut de daruri Dumnezeieşti, sfinţite mucenice al lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Răsari mie, Stăpână, raza milei tale, mie celui ce sunt cuprins de-a pururea întru întunericul greşelilor mele; şi mă îndreptează către lumina pocăinţei, Preacurată, ca să te măresc pe tine cu credinţă.
Sursă: doxologia.ro