Lovitură dură pentru Putin, la aproape șapte luni de război. Rusia a pierdut controlul total asupra regiunii Lugansk

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 20 sep 2022, 22:21

Lovitură dură pentru Putin, la aproape șapte luni de război. Rusia a pierdut controlul total asupra regiunii Lugansk

Sursa: serbia.postsen.com

Contraofensiva Ucrainei continuă să dea roade, iar armata a reușit să recucerească un sat mic din apropierea orașului Lisiceansk. Așadar, Rusia nu mai deține controlul deplin al regiunii din estul țării.

Regiunea Lugansk este una dintre regiunile pe care Vladimir Putin le vrea cu orice preț, doar că ultimele mișcări ale armatei din Ucraina i-au dat acestuia planurile peste cap.

Regiunea Lugansk nu mai este controlată, în totalitate, de ruși

Conform The Guardian, Serhiy Haidi, guvernatorul regiunii Lugansk, a spus că armata ucraineană deține controlul complet asupra Bilohorivka, „o suburbie a orașului Liceansk” pe care, „în curând”, armata o va elibera complet de „acești nemernici de acolo.

Pas cu pas, centimetru cu centimetru, vom elibera întregul nostru teritoriu de invadatori”.

În utlimele aproximativ trei luni, armata lui Vladimir Putin a ocupat, în totalitate, provincia Lugansk și, în luna iulie, după mai multe încercări eșuate, armata ucraineană s-a retras din Lisiceansk și din Severodonețk.

De aproximativ două săptămâni, armata ucraineană a eliberat mai mult de 300 de așezări din Harkov, iar rușii au fost obligați să părăsească teritoriile ocupate, deoarece nu au mai putut câștiga.

Citeste si: A murit Valeri Poliakov, cosmonautul care a avut cea mai lungă ședere în spațiu

Mai mult decât atât, în luna martie, la doar câteva zile de la începerea războiului, armata rusă a încercat că curerească orașul Kiev, dar a eșuat, motiv pentru care Vladimir Putin a declarat că „operațiunea militară specială” se concentrează asupra regiunilor Lugansk și Donețk.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Lugansk, Donețk și Herson vor organiza un referendum, pentru aderarea la Rusia

Între 23 și 27 septembrie, oficialii pro-ruși din Lugansk, Donețk și Herson au anunțat că vor organiza un referendum, pentru a putea face parte din Rusia. Anunțul a fost făcut astăzi, 20 septembrie. Mai mult decât atât, reprezentanții unui organism consultativ din Zaporojie au cerut să li se permită și lor să se alăture referendumului.

Referendumul va avea loc după ce Camera Publică va aproba, în unanimitate, o lege în ceea ce privește organizarea acestuia.

Conform atalayar.com, prin intermediul unei note, „participanții Camerei publice a cetățenilor din regiunea Zaporojie se adresează șefului administrației regionale provizorii (instalate de Rusia), Evgheni Balitski, cu solicitarea de a organiza imediat un referendum pe tema unirii regiunii noastre la Federația Rusă".

Aceasta nu este prima dată când Herson își exprimă dorința de a se alătura Rusiei și susține că inițiativa va fi aprobată de către cetățenii din regiune, dar și că acest lucru va contribui la „securitatea teritoriului”.

Citeste si: Imagini cutremurătoare din camerele de tortură descoperite în Izium și Harcov, unde rușii îi chinuiau pe ucraineni! Iată mărturia tulburătoare a unui supraviețuitor!

La începutul acestei luni, Herson a spus că suspendă temporar referendumul pentru aderare din cauza îngrijorărilor legate de securitate, deoarece, în acele momente, contraofensiva Ucrainei era extrem de puternica.

Ucraina consideră ilegală organizarea acestor referendumuri și, cel mai probabil, nu va rămâne nepăsătoare, dacă anexarea va avea loc.