Ministerul Educației își propune ca elevii care trebuie să facă naveta în altă localitate decât cea de domiciliu să primească mai mulți bani din partea statului. În acest sens, un nou proiect de lege a fost pus în dezbatere și prevede ca nivelul minim al sumelor acordate pentru transportul elevilor să poată fi majorat prin hotărâre de Guvern. Câți bani ar putea primi elevii pentru transport în perioada următoare?
Sumele acordate pentru transportul elevilor navetiști ar putea fi majorate. Câți bani pot primi din partea statului?
Pentru a-și continua studiile, foarte mulți elevi sunt nevoiți să facă naveta în alte localități decât cele de domiciliu, ceea ce implică o cheltuială în plus. În acest sens, Ministerul Educației își propune să vină în sprijinul elevilor și să majoreze sumele oferite pentru transport. Fie că este vorba despre asigurarea transportului sau despre decontarea abonamentelor, autoritățile își doresc ca sumele să crească.
Astfel, dacă în prezent statul oferă 30 de lei/ lună pentru o distanță de 3 km, iar pentru distanțele mai mari, până la limita de 50 km, suma de 30 de lei/ lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/ lună, autoritățile își doresc schimbarea legii, astfel încât suma să crească la 60 de lei/ lună pentru distanțe de până în trei kilometri. În cazul în care este depășit acest prag, suma ar urma să fie suplimentată cu șase lei/ lună pentru fiecare kilometru.
Pentru acele situații în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, autoritățile își doresc ca suma să fie majorată cu 100%, dar să nu depășească contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevi. În cazul în care nici așa nu pot fi acoperite cheltuielile, atunci diferența va fi suportată din bugetul consiliilor județene.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Decontarea cheltuielilor de transport (…) se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 de lei/ lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 de lei/ lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/ lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare”., asta prevede Legea educației acum, potrivit avocatnet.ro.
Suma forfetară lunară va fi acordată în avans elevilor, va fi neimpozabilă și nici nu va fi luată în considerare în momentul în care se va calcula venitul mediu net lunar pe membru de familie, în cazul elevilor care vor să obțină bursa de studiu sau de ajutor social.
Citeste si: Sorin Cîmpeanu, anunțul momentului despre închiderea școlilor în timpul iernii. Ce se va întâmpla cu elevii
Ce se întâmplă cu elevii care sunt cazați în localitățile unde învață?
În ceea ce privește sumele decontate de stat pentru elevii care sunt cazați în localitățile unde învață, proiectul de lege prevede ca acestora să le fie decontate patru călătorii dus-întors/ lună către localitatea de domiciliu, dar și contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale.
În plus, dacă proiectul de lege va fi adoptat de Executiv și publicat în Monitorul oficial, transportul școlar pentru elevi ar putea fi organizat atât pentru cei din din ciclul primar, cât și pentru cei de la gimnaziu sau liceu, în contextul în care, în prezent, transportul poate fi asigurat doar pentru elevii din învățământul primar.