Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus joi, referitor la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru creșterea pensiilor, că o astfel de majorare ar trebui să poată fi susținută de bugetul pentru pensii, relatează Digi24.
Condițiile în care se vor majora pensiile cu 11%
„Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate.
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a vorbit în partid despre procentul cu care se pot mări pensiile și că acestea nu ar trebui să ducă la un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de majorare este de aproximativ 11%.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor
„Sunt două lucruri diferite aici. Acolo unde au fost erori în calcul sau unde s-au constatat erori, nu trebuie să așteptăm recalcularea. Dacă sunt astfel de descoperiri le putem rezolva pe loc. Acesta este o dinamică a activității noastre, face parte din dinamica activității”, a declarat Marius Budăi.
Marius Budăi a mai precizat că cea de-a doua problemă legată de reforma pensiilor este regăsită în PNRR și că poate fi rezolvată doar prin eliminarea inechităților din sistem.
Citeste si: Românii primesc o nouă veste. Ce se întâmplă cu pensiile și salariile? Klaus Iohannis a făcut anunțul
„A doua problemă este cea legată de reforma pensiilor cuprinsă în PNRR. Parte din această reformă trebuie să fie realizată prin rezolvarea inechităților din sistem, iar acest lucru nu se poate face foarte simplu.
De aceea, am demarat demult această revizuire și preluare a datelor în formate electronice, dar apoi nevoie de o analiză a legii pe care o derulăm acum cu Banca Mondială și, bineînțeles, de un impact bugetar”, a explicat Marius Budăi.