Olanda este împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen! Cât de mult ne afectează țara în acest proces

Autor: Lavinia Medrea

Olanda este împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen

Sursa: Twitter MainNews

Parlamentul Olandei este împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, potrivit unei rezoluții adoptate de acesta, anunțată de eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European.

Eurodeputata Sophia in’T Veld a afirmat că nu toţi olandezii sunt de acord cu decizia Parlamentului şi a precizat că, după părerea sa, premierul olandez Mark Rutte, care a vizitat România în cursul săptămânii trecute, nu face destule eforturi pentru a convinge legislativul Ţărilor de Jos că România şi Bulgaria ar trebui să adere la spaţiul Schengen.

Olanda este împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen

„Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (n.r.: Democraţii 66) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare.

Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru”
, a precizat Sophia in’T Veld pentru  Agerpres.

Citeste si: România a achiziționat în premieră două nave multirol, de 44 milioane de euro. În ce misiuni vor fi folosite

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15- 17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru intervalul 2021- 2025 între Partidul Conservator Liberal (n.r.: VVD, membru al grupului Renew Europe), Partidul Democraţii 66 (n.r.: D66, membru al grupului Renew Europe), Apelul Creştin-Democrat (n.r.: CDA, membru al grupului PPE) şi Uniunea Creştină (n.r.: membră a grupului PPE). Pe 10 ianuarie 2022, a venit la putere actualul guvern de coaliţie condus de premierul Mark Rutte (VVD).

Țările membre ale UE care nu fac parte din spațiul Schengen

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care solicită Consiliului Uniunii Europene ca, până la finalul anului 2022, să se facă tot ce este posibil pentru adoptarea hotărârii prin care se acceptă aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Pentru lărgirea spaţiului Schengen este nevoie de o hotărâre cu unanimitate a Consiliului UE.

Citeste si: Klaus Iohannis, despre majorarea pensiilor și salariilor: Nu știu dacă bugetul permite o creștere de 15%

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, unde sunt incluse, de asemenea, state care nu sunt membre ale blocului comunitar,  respectiv Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.