Culiță Sterp schimbă anul acesta prefixul. Câți ani împlinește astăzi artistul?
Ce vârstă a împlinit Culiță Sterp
Nicolae Sterp sau Culiță, așa cum era alintat cântărețul în copilărie, împlinește marți, 25 octombrie, 30 de ani, iar până la această vârstă, cariera lui Culiță este una de invidiat.
Culiță Sterp a ajuns cunoscut de public în anul 2016, atunci când acesta a scos diferite melodii alături de fosta lui soție, Carmen de la Sălciua, căsătorie ce a durat între anii 2017-2018. După acest început, piesele lui Culiță au fost mai adesea întâlnite în topuri pe Youtube.
Viața personală a lui Culiță este una împlinită, acesta este căsătorit cu Daniela Iliescu, iar cei doi au împreună un băiețel, pe nume Milan.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Care au fost începuturile sale
Înainte să devină cunoscut, Culiță Sterp se ocupa de stâna cu aproximativ 1.000 de oi a familiei. Acest ajutor pe care cântărețul îl aduce familiei nu l-a împiedicat să își ia diploma de bacalaureat pentru ca mai apoi să urmeze cursurile facultății de Științe Economice din Sibiu.
„Când mergeam pe câmp, cu animalele, se mai întâmpla să nu îmi aducă de mâncare, din diverse motive. Nu aveam telefon pe vremea aia, dar conveneam ca la ora 14:00 să îmi aducă de mâncare. Rămâneam de dimineață și până seara fără mâncare, până ajungeam acasă.
Nu prea îmi plăcea această muncă, dar 40 la sută era de plăcere, 60 la sută era de nevoie. Fiind 4 frați, munceam prin rotație și nu aveam mereu bani să plătim muncitori. Și dacă aveam bani, nu prea găseai pe cine să aduci ca să muncească, că este dificil.
Mesaj înduioșător pentru Culiță Sterp din partea iubitei sale
Iubita artistului a fost printre primii oameni care i-au făcut urări în mediul online. Ea a postat pe Instagram un mesaj emoționant pentru Culiță Sterp, cu prilejul aniversării acestuia.
„La mulți ani, frumosul meu! Ești omul lângă care îmi doresc să trăiesc o viață și să construim împreună tot ce ne-am propus și tot ce visăm, când stăm să povestim până noaptea târziu. Nu ți-am spus până acum, dar când îmi spui că ești fericit, îmi umpli sufletul de bucurie. Îți mulțumesc pentru că alături de tine am o familie frumoasă și un înger de copil și îți mulțumesc pentru că mă inspiri să fiu mai bună. Viața lângă tine a fost o continuă provocare din care mi-am luat cele mai faine lecții. Te iubesc și îți doresc să ajungi mai departe decât îți imaginezi, pentru că Dumnezeu îți va da după sufletul tău”, este mesajul înduioșător pe care îl transmite tânăra lui Culiță Sterp.
Surse: redactia.ro, stiridirecte.ro, Facebook Culiță Sterp