Vești bune pentru bugetari. În anul 2023, angajații de la stat ar putea beneficia de zile libere în plus, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Când s-ar putea acorda zilele libere în 2023?
3 zile libere în plus pentru angajații de la stat. Când vor avea liber în 2023?
În anul 2023, angajații de la stat ar putea avea parte de trei zile libere în plus față de cele 15 zile libere oferite de stat cu ocazia sărbătorilor legale.
Potrivit proiectului de HG pus în dezbatere publică, se dorește ca în anul 2023 să se facă „punți” cu Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Copilului și Adormirea Maicii Domnului. Toate cele trei sărbători pică în apropierea weekendului, motiv pentru care autoritățile au considerat că se pot face „punți”, astfel încât să se organizeze 3 minivacanțe, potrivit avocatnet.ro.
Mai exact, Ziua Unirii Principatelor Române pică pe 24 ianuarie, într-o zi de marți, iar în proiectul de lege este trecut ca și ziua de 23 ianuarie să fie liberă.
În 2023, Ziua Copilului pică joia, iar ziua de 2 iunie ar putea fi liberă, iar Adormirea Maicii Domnului cade marțea, ceea ce înseamnă că românii ar putea avea liber și pe 14 august. Astfel, cele trei zile libere în plus de care ar putea beneficia angajații de la stat sunt 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.
Autoritățile au precizat că dacă se vor acorda, aceste zile libere vor fi recuperate ulterior, fiind menționate și datele când se va întâmpla acest lucru: 28 februarie, 30 iunie și 31 august 2023.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Pentru ca cele trei zile libere în pus să le fie acordate angajaților de la stat este nevoie ca proiectul de lege să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Citeste si: După vacanță, elevii intră în minivacanță. Când și cu ce ocazie se închid școlile
Cine nu va beneficia de cele trei zile libere în plus în 2023?
Cele trei zile libere în plus nu se vor putea acorda angajaților din domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă, dar nici magistraților și angajaților din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023.
În plus, doar bugetarii vor beneficia de aceste zile libere în plus în anul 2023. Pentru ca angajații de la privat să fie liberi în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august este nevoie de o decizie internă la nivel de companie. În cazul angajaților de la privat, în situația în care vor beneficia de cele trei zile libere în plus, angajatorul poate stabili ca aceste zile să fie recuperate sâmbăta, să se muncească peste program pentru recuperarea zilelor sau ca aceste zile libere să nu fie recuperate.
Câte zile libere au românii în anul 2023?
În 2023, românii beneficiază de 15 zile libere legale. Dintre acestea, 12 pică în cursul săptămânii și doar 3 în weekend. Iată care sunt zile libere oferite de stat:
- 1 ianuarie, 2 ianuarie (duminică și luni): Anul Nou
- 24 ianuarie (marți): Ziua Unirii Principatelor Române
- 14 aprilie (vineri): Vinerea Mare
- 16 -17 aprilie (duminica și luni): Paște ortodox 2023
- 1 mai (luni): Ziua Muncii
- 1 iunie (joi): Ziua Copilului
- 4 iunie (duminică): Rusalii
- 5 iunie (luni): A doua zi de Rusalii
- 15 august (marți): Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie (joi): Sfântul Andrei
- 1 decembrie (vineri): Ziua Națională a României
- 25 decembrie, 26 decembrie (luni și marți) — Crăciunul