Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs în Parlamentul României, unde a punctat faptul că Rusia nu are limite și nici nu respectă reguli, motiv pentru care „cu toții suntem în pericol”, relatează Digi24.
Maia Sandu, discurs în Parlamentul României
„Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut?”, a afirmat Maia Sandu. Președintele Moldovei a precizat că locuitorii țării ei vor să fie bineveniți
„Pentru mine, în aceste vremuri, e o imensă responsabilitate, voi face tot ce pot ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei, ca oamenii să trăiască în pace, liberi și demni la ei acasă.
Sunt onorată să fiu azi aici și să pot mulțumi României.
Ne dorim cu ardoare să fim parte din marea familie europeană. Trei decenii am stagnat într-o zonă gri. Cetățenii noștri nu mai vor să trăiască în zona gri, fără șansa unei vieți normale, o viață normală așa cum au văzut în țări europene.
Vrem să fim o zonă a libertății și a păcii, apreciem ajutorul și știm să ne facem datoria de cetățeni europeni. Moldova deja contribuie la o Europă mai puternică și mai unită, participând efectiv la gestionarea efectelor războiului.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Azi, cetățenii noștri trăiesc cu îngrijorare pentru viitorul copiilor lor”, a declarat Maia Sandu, în discurs.
Maia Sandu: „Rusia a pornit un război pentru că a crezut că i se permite orice”
„Rusia a pornit un război pentru că a crezut că i se permite orice.
Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut? Asta arată că suntem cu toții în pericol pentru că pentru Rusia nu există nici reguli,
Ucraina nu ar fi reușit de una singură, Rusia a sperat că va fi singură, dar lumea liberă a venit în ajutorul Ucrainei.
Moldova s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere, am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit dar ne-am solidarizat pentru pace. Deși avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri au deschis ușile și inimile când a fost nevoie.
În aceste vremuri tragice, ne bazăm pe lumea liberă, ca în viitor lumea liberă să se bazeze pe Republica Moldova, ca garant al păcii și al securității. Pentru asta au luptat sincer oamenii liberi și curajoși ai acestui pământ, oameni de valoare care își îndeplinesc datoria, care muncesc onest, care vor să fie respectați la ei acasă, care spun "vă rog" și "mulțumesc". Azi, în numele Republicii Moldova, vă spun "mulțumesc" și în numele tuturor cetățenilor noștri "vă rog".
Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape și vă rog să ne rămâneți aproape, ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace într-o casă comună europeană, să trăim mai puternici în democrație, iar Prutul să unească drumuri, afaceri, teatre, cinematografe, școli, inovații, valori, oameni”, a declarat Maia Sandu, în discursul susținut în Parlamentul României.