Noi beneficii pentru elevi. A fost aprobat un buget dublu pentru decontarea navetei

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 21 nov 2022, 14:32

Noi beneficii pentru elevi. A fost aprobat un buget dublu pentru decontarea navetei

Sursa: pexels

Guvernul sare în ajutorul elevilor care fac naveta pentru a putea ajunge la școală și a aprobat un buget dublu necesar decontării acesteia.

Elevii care fac naveta până la școală au primit vești bune din partea Guvernului. Sute de mii de elevi sunt în această situție și toți vor avea doar de câștigat.

Elevii care fac naveta până la școală au parte de noi beneficii economice

Guvernul a adoptat, în urmă cu puțin timp, o Ordonanță de Urgență, prin intermediul căreia a dublat sumele pe care le acordă decontării navetei a sute de mii de elevi, iar măsura urmează să intre în vigoare chiar de luna viitoare.

Așadar, a fost prevăzută o alocație în valoare de 60 de lei pe lună, ce este destinată cheltuielilor necesare transportului elevilor, pentru distanțe ce sunt mai mici de trei kilometri. Această sumă urmează să fie suplimentată cu suma de șase lei pentru fiecare kilometru.

Prin urmare, în cazul unui elev care parcurge o distanță de 50 de kilometri pentru a ajunge la școală, acesta va primi, în fiecare lună, suma de 340 de lei, dublu față de cât beneficiază în momentul de față, relatează observatornews.ro.

Citește și: Bani de la Guvern pentru elevii de 10. Câţi bani vor primi cei care au luat nota maximă în acest an la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cum se va intra în posesia banilor

Aceasta nu este singura schimbare pe care o primesc elevii. Aceștia pot obține sumele promise doar pe baza unei cereri și nici nu va fi nevoie de alte documente care să justifice deplasarea până la unitatea de învățământ, nici bilete și nici abonamente, lucruri de care au nevoie acum.

De asemenea, Ministerul Educației, în fiecare lună, va deconta patru călătorii dus-întors. Potrivit datelor puse la dispoziție de către Minister, în anul școlar 2022-2023, 420 de milioane de lei

au fost alocate pentru cei aproximativ 200.000 de elevi care fac naveta.

„Decontarea sumelor aferente lunii noiembrie 2022 se va face până la data de 15 decembrie 2022, pe baza documentelor justificative, luând în considerare pentru perioada 1-16 noiembrie tarifele prevăzute de O.M.E. nr. 4426/2021, iar pentru perioada 17-30 noiembrie 2022 tarifele prevăzute în prezentul ordin.

Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu, astfel:

  1. a) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.
  2. b) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt scolarizați.

Citește și: Vești bune pentru tineri! Se dau vouchere culturale de 200 de euro. Iată cum pot fi folosite și cum se intră în posesia lor

Decontarea cheltuielilor de transport pentru sumele solicitate suplimentar faţă de suma forfetară conform prevederilor art. 3, cât şi pentru cheltuielile de transport prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) se va face până la data de 15 ale lunii, pentru luna anterioară, pe baza documentelor de transport (abonament/pachet de bilete) emise de operatorii de transport”, este menționat în document.

 

Taguri: