Guvernul României, chiar și după ce va mări pensile românilor cu 12,5%, va continua să vină în ajutorul pensionarilor care vor face parte dintr-o categorie vulnerabilă.
Guvernul României va oferi sprijin economic pensionarilor cu pensii mai mici de 3.000 de lei
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, pensiile românilor vor crește. După mai multe săptămâni de discuții în contradictoriu, coaliția a ajuns la un numitor comun.
Mai mult decât atât, pensionarii care vor avea, chiar și după majorarea pensiilor, un venit mai mic de 3.000 de lei vor beneficia de mai multe ajutoare economice, iar același lucru se va întâmpla și în cazul persanelor cu dizabilități.
În urma schimbărilor care au fost aprobate, punctul de pensie va fi de 1.784 de lei, deoarece persoanele care au pensia minimă vor primi în plus 125 de lei.
„Va fi o creștere a valorii punctului de pensie pentru toți la fel, așa cum este și normal și constituțional și vom crește valoarea punctului de pensie până la 1.784”, a spus Marius Budăi, ministrul Muncii.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ajutoare financiare oferite pensionarilor cu pensii mai mici de 3.000 de lei
Mai mult decât atât, pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi următoarele ajutoare:
- 1.000 de lei- pentru pensionarii care au o pensie mai mică de 1.500 de lei,
- 800 de lei- pentru pensionarii care au o pensie cuprinsă între 1.500
- 600 de lei- pentru pensionarii care au o pensie cuprinsă între 2.000 și 3.000 de lei.
Sumele acestea urmează să fie acordate în două tranșe, iar persoanele cu handicap urmează să primească cea de-a 13-a indemnizație. Mai mult decât atât, va fi acordată și suma de 1.400 de lei care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie.
Suma de 1.400 de lei va fi și ea acordată tot în două tranșe, dar doar pensionarilor care au o pensie mai mică de 2.000 de lei. Voucherele sociale în valoare de 250 de lei vor fi și ele menținute, vor fi acordate tot din două în două luni și vor fi oferite pensionarilor care vor avea o pensie mai mică de 1.700 de lei.
Citește și: Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie 2023. Câți bani vor primi în plus de anul viitor
„Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României.