Când se citește acatistul Sfintei Ecaterina. Rugăciunea pentru luminarea minții are puteri miraculoase asupra celui care o rostește

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 22 aug 2023, 04:00

Vineri, 25 noiembrie, este sărbătorită Sfânta Munceniță Ecaterina

Sursa: https://pixabay.com/

Pe 25 noiembrie este sărbătorită Sfânta Ecaterina.

Potrivit doxologia.ro, pe data de 25 noiembrie credincioșii o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Ecaterina. 

Viața Sfintei Mucenițe Ecaterina

Sfânta Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximin, în cetatea Alexandriei, și a fost fiica lui Consta, cel care fusese înainte împărat. Fiindcă aceasta era foarte frumoasă și înțeleaptă, tot mai mulți bărbați încercau să o curteze. Însă, aceasta fiind creștină din partea mamei, nu voia să se căsătorească și le spunea acestora: „De voiți să mă mărit, apoi aflați-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt

eu, precum singuri mărturisiți că întrec pe toate celelalte fecioare și atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic și mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetați dar pretutindeni și de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăția, cu frumusețea și cu înțelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

Rudele sale văzând asta i-au răspuns că există tineri de împărați foarte bogați, dar la fel de înțelepți și de frumoși ca ea nu există.

Citește și: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Sfântul Andrei 2022. Ce este bine și ce este de rău augur să faci pe 30 noiembrie

Mama ei a cunoscut un preot duhovnic care se ascundea de persecutorii creștini, în afara cetății.

Astfel că, Ecaterina împreună cu aceasta au mers la acest preot pentru a primi un sfat. Când preotul a văzut-o, i-a zis acesteia „Eu știu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumusețea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înțelepciunea Lui îndreptează toate făpturile și pe cele simțite și pe cele gândite. Apoi vistieria bogăției Lui se împarte în toată lumea și niciodată nu se împuținează, ci cu cât este împărțită, tot mai mult se înmulțește; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns și neștiut”.

Atunci Ecaterina l-a întrebat cine este acesta, iar preotul i-a răspuns: „Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată și preasfânta, care, pentru curățenia și sfințenia ei, s-a învrednicit a naște un fiu ca acesta. Ea este înălțată mai presus de ceruri și ei i se închină toți îngerii, ca unei împărătese a toată făptura”.

Ecaterina l-a înfruntat pe împăratul roman Maximianus, cunoscut drept unul dintre cei mai violenți persecutori ai creștinilor. Nu doar împăratul a primit mustrarea tinerei Ecaterina, ci și filosofii păgâni de la curtea lui, aceștia convertindu-se până la urmă la creștinism. Sfânta Ecaterina a fost trasă pe roată, simbol care apare și în icoanele ce o reprezintă, iar pe 25 noiembrie 305, a fost decapitată.

La cinci sute de ani de la moartea Sfintei Mucenițe Ecaterina, un călugăr a avut o vedenie în care a văzut trupul plin de lumină al Sfintei Ecaterina ce era ridicat

de îngeri pe un vârf în apropiere de Muntele Sinai, unde a rămas neatins. Urmând sfatul acestui văzător cu duhul, călugării de pe Sinai au urcat pe vârful respectiv unde au găsit moaștele sfintei. De atunci vârful poartă numele Sfintei Ecaterina.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

De ce se citește acatistul Sfintei Mucenițe Ecaterina

Acatistul Sfintei Ecaterina se citește pentru luminarea minții și este de mare ajutor atunci când cineva are de luat o decizie importantă. Rugăciunea, adresată Sfintei, are puteri miraculoase asupra aceluia care o rostește.

Citește și: Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. Pentru ce se citește acatistul Sfântului Antonie cel Mare, timp de 9 marți la rând

Preoții îi îndeamnă pe credincioși să citească zilnic acatistul Sfintei Mucenițe, mai ales atunci când sunt nehotărâți, sunt căzuți în deznădejde sau au de susținut un examen.

Iată una dintre rugăciunile adresate Sfintei Mucenițe Ecaterina, grabnic ajutătoare:

„Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Bogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletni­cindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!

Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea drep­tei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!”

 

 


Episodul de azi al serialului „Totul pentru familia mea” este difuzat la Kanal D, vineri, începând cu ora 20:00. Îl poți urmări și online, live pe kanald.ro.