În urmă cu o zi, judecătorii au decis ca manelistul să rămână sub control judiciar și totodată i-au refuzat cererea de ridicare a măsurii ce prevede interdicția de a părăsi țara, Culiță a fost nevoit să-și anuleze concertele din străinătate. Artistul nu bate pasul pe loc și deja și-a găsit o nouă activitate.
Cu ce se ocupă Culiță Sterp după ce și-a anulat concertele din străinătate
Seara trecută, după ce a primit verdictul din partea magistraților, Culiță a fost nevoit să-și anunțe fanii că nu va ajunge la concertele din străinătate și speră să se revadă cu fanii în cel mai scurt timp.
"Am un anunț de făcut pentru voi, n-o să vorbesc foarte mult pentru că sunt oameni care mă judeca indiferent ce-aș face și orice aș zice. După cum știți, mi s-a impus măsură controlului judiciar și anume de a nu parași tara pentru o perioada de timp. Pentru mine, asta este una din cele mai mari pedepse care mi se putea întâmplă pentru că nu pot fi lângă oamenii care mă asculta din străinătate, de fanii noștri, așa că n-o să pot fi prezent la evenimentele care erau programate, adică cel din Belgia, Anglia, Irlanda și Germania, dar vă promit că atunci când se rezolva problemele, o să fim pe scena și o să fim alături de voi, până atunci ne vedem la noi în tara, în România," a anunțat cântărețul pe pagina lui de Instagram.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Culiță Sterp și-a găsit rapid o ocupație, de când petrece mai mult timp acasă, artistul stă cu fiul său. Astăzi, cei doi au făcut o plimbare până la magazinul mamei Geta, acolo unde femeia i-a așteptat cu brânză proaspătă, preferata lui Milan. Se pare că artistul se dedică mai mult creșterii fiului său în aceste momente.