Serialul Totul pentru familia mea a adus în atenția publicului din România o poveste impresionantă de viață a patru frați, pusă în scenă de mulți actori talentați și renumiți în Turcia. Printre aceștia se numără și Yiğit Koçak și Halit Özgür Sarı, doi tineri aflați la început de carieră în domeniul actoriei, dar extrem de talentați și apreciați pentru pasiunea și dăruirea dovedite pe platourile de filmare. Cei doi actori s-au cunoscut în timpul filmărilor, încă din anul 2021, când au început să joace împreună.
Ömer din serialul Totul pentru familia mea, mândru de succesul fratelui sau, Kadir
Yiğit Koçak s-a născut în anul 1995, în Samsun, Turcia, într-o familie de intelectuali modești, care i-au oferit fiului lor cele mai bune condiții pentru a-și finaliza cu succes studiile cu succes.
După încheierea studiilor universitare, Yiğit Koçak a realizat că nu va putea renunta definitiv la pasiunea lui pentru actorie și atunci a decis să urmeze cursurile unei școli private de teatru, pentru a deveni și un actor cu drepturi depline. În anul 2017, tânărul Yiğit Koçak a debutat pe platourile de filmare ale producției Seni Kimler Aldı, iar doi ani mai târziu, acesta a fost cooptat și în distribuția serialului Dragoste și secrete, în care telespectatorii din România l-au văzut prima dată pe micile ecrane.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În anul 2020, Yiğit a acceptat să joace în serialul Gel Dese Aşk și în anul trecut tanatul a început să joace și în producția Totul pentru familia mea, primul lui rol principal, care i-a adus desigur și cel mai mare succes de până
De curând, Halit Özgür Sarı a jucat într-un proiect inedit care a fost lansat recent pe platforma Netflix, iar bunul lui prieten, Yiğit Koçak a ținut să îl felicite și în public, prin intermediul unui mesaj transmis pe contul
lui de socializare, în care a arătat tuturor că este mândru de realizările fratelui sau.