Compania Națională Poșta Română a anunțat programul de funcționare a oficiilor poștale pentru perioada 24-26 decembrie, dar și în perioada 31 decembrie 2022-2 ianuarie 2023, care va fi unul special, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Citește și: Programul mall-urilor de Crăciun 2022. Ce program au marilor centre comerciale pe 25 decembrie
Program poștă de Crăciun 2022
Cadourile de Crăciun, ce trebuie trimise prin intermediul poștei Române, vor trebui să fie distribuite până la data de 24 decembrie, deoarece timp de 3 zile, oficiile poștale vor avea un program special de funcționare.
Compania Națională Poșta Română a furnizat informații despre modul de funcționare a oficiilor poștale din țară, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Instituțiile publice, dar și magazinele au un orar special după care funcționează în perioada Crăciunului și a Anului Nou.
Compania Națională Poșta Română este formată din 10 sucursale, respectiv: opt Sucursale Regionale, 41 de oficii județene de poștă, Oficiul Poștal Municipal București), Fabrica de Timbre și Sucursala Servicii Express. În perioada sărbătorilor de iarnă, cele peste 5.500 de subunități poștale la nivel național, nu vor funcționa după programul normal al acestora.
Citește și: Program supermarketuri 26 decembrie 2022. Ce program vor avea marile magazine în a doua zi de Crăciun
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În intervalul 24 – 26 decembrie 2022, toate subunitățile poștale din mediul urban şi rural vor fi închise.
În perioada 27 – 30 decembrie 2022, toate subunitățile poștale vor funcționa conform programului normal de lucru.
În perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.
Începând cu data de 3 ianuarie 2023, atât subunitățile poștale din mediul rural, cât și cele din mediul urban vor funcționa conform programului normal de lucru.
Compania Națională Poșta Română a anunțat faptul că aceste zile libere sunt în conformitate cu prevederile Codului Muncii, prin care prima și a doua zi de Crăciun, dar și zilele de 1 și 2 ianuarie, sunt zile libere legale, în care nu se lucrează.
Sursa: Facebook Compania Națională Poșta Română , posta-romana.ro