Revelion 2023. De ce e bine să te îmbraci în roșu de Revelion. Iată de ce să porți această culoare în noaptea dintre ani

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 27 sep 2023, 01:10

De Revelion 2023 e bine să porți roșu

Sursa: Unsplash

De Revelion, românii obișnuiesc să respecte mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții pentru a avea parte de noroc, belșug și sănătate. Iată de ce e bine să te îmbraci în roșu de Revelion 2023.

Noaptea de Revelion are o semnificație aparte, aceasta fiind considerată hotarul dintre nou și vechi. Astfel, pentru a atrage energiile pozitive și a avea parte doar de lucruri bune în noul an, românii țin cont de tot felul de obiceiuri, tradiții și superstiții. Iată care este motivul pentru care oamenii se îmbracă în roșu în noaptea de Revelion. 

De ce e bine să te îmbraci în roșu de Revelion 2023? 

Una dintre cele mai cunoscute tradiții legate de noaptea de Revelion este cea care spune că este bine ca în această seară specială, oamenii să poarte măcar un articol vestimentar de culoare roșie. Nu în mod întâmplător a fost aleasă această culoare pentru noaptea dintre ani. Roșul simbolizează viața, este culoarea iubirii, face trimitere către ideea de putere, dorință și reușită. Este o culoare foarte puternică și despre care se spune că reușește să alunge toate energiile negative și să atragă norocul.

Astfel, se spune că cei care se îmbracă în roșu de Revelion 2023 vor avea parte de foarte mult noroc, belșug, sănătate, dorințele lor vor avea șanse mai mari să devină realitate și vor ține la distanță spiritele rele. 

Despre femeile care sunt singure și se îmbracă în roșu de Revelion se crede că pot atrage iubirea în viața lor și că își pot întâlni sufletul pereche. 

Roșul este culoarea care protejează și împotriva deochiului, astfel că este potrivită inclusiv pentru copii, mai ales în noaptea dintre ani, atunci când se spune că trebuie alungate spiritele rele.

De Revelion 2023 nu trebuie ca întreaga ținută să fie roșie, ci este suficient ca un singur articol vestimentar să fie roșu. În cazul femeilor, cel mai simplu este ca accesoriile să fie de culoare roșie, în timp ce bărbații pot opta pentru lenjerie intimă roșie. 

Citește și: Vremea Revelion 2023. Meteorologii anunță maxime de până la 15 grade. Prognoza meteo ANM sâmbătă, 31 decembrie 2022

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Legenda vâscului: Bobițele sale sunt considerate lacrimile unui zeu. De ce se sărută îndrăgostiții sub vâsc

Ce se face în noaptea de Revelion pentru a avea parte de noroc, belșug și sănătate? 

În noaptea de Revelion 2023 se respectă foarte multe tradiții, obiceiuri și superstiții. Astfel, pe lângă ținuta care ar trebui să conțină măcar un articol de culoare roșie, există și alte obiceiuri de care românii țin cont.

Pentru a avea un an bogat, cu mult belșug, se spune că în noaptea din ani, oamenii ar trebui să aibă bani în buzunar. Mai mult decât atât, este important ca la miezul nopții, ușa să fie larg deschisă, astfel încât norocul să poată intra în casă. 

Cei care vor să aibă parte de un an cu multă dragoste și înțelegere în relația de cuplu ar trebuie să se sărute sub vâsc de Revelion 2023. 

În noaptea dintre ani, dar și pe 1 ianuarie 2023, oamenii nu au voie să plângă. Se spune că cei care plâng vor avea parte doar de tristețe și de momente grele în noul an. 

De Revelion 2023 nu se doarme și asta pentru că se spune că cei care dorm în noaptea dintre ani vor fi somnoroși tot anul. 

În prima zi din nou an nu se dau bani cu împrumut, nu se fac cheltuieli și nu se duce gunoiul. Se crede că cei care fac aceste lucruri vor avea parte de pierderi importante și de ghinion din punct de vedere financiar. 

Citește și: Tradiții de Revelion 2023. Obiceiuri străvechi păstrate și astăzi: Plugușorul, Capra, umblatul cu Ursul și Sorcova