Spania trece printr-o situație de criză, după ce, în luna decembrie, au avut loc cele mai multe crime din anul 2003 încoace, la adresa femeilor.
Spania a înregistrat cel mai mare număr de crime împotriva femeilor din ultimii 20 de ani, în decembrie
Situația este una extrem de critică, iar guvernul spaniol s-a declarat îngrijorat de cele întâmplate. Fernando Grande-Marlaska, ministrul de Interne al Spaniei, a precizat faptul că este „profund frustrat” față de „proliferarea neobișnuit și teribilă” a crimelor.
De asemenea, acesta a ordonat forțelor de securitate să sporească măsurile de protecție ale victimelor acestor agresiuni.
Mai mult decât atât, în prezent, peste 720 de femei sunt expuse unui risc de violență domestică extrem de ridicat, iar peste 31.000 de femei sunt înscrise în sistemul de monitorizare a violenței de gen al autorităților din Spania.
În luna decembrie, au avut loc cel puțin opt atacuri asupra femeilor pe data de 24 decembrie, iar șase dintre ele și-au pierdut viața.
Pe data de 26 decembrie, a avut loc ultimul asasinat, la Barcelona. A doua zi, pe data de 27 decembrie, într-un bar din Bilbao, un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a înjunghiat partenera.
În următoarele 24 de ore, alte trei femei și-au pierdut viața.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Numărul acestor incidente este și mai mare, dar unele femei reușesc să scape cu viață cu ajutorul medicilor, după ce ajung la spital sau după ce cadrele medicale ajung la fața locului.
O ședință de urgență a fost convocată în Spania
Ministerul Egalității din Spania s-a întrunit într-o ședință de urgență în această săptămână. În perioada sărbătorilor, femeile care sunt expuse abuzului fizic de către parteneri se află și mai mult în pericol.
Ministerul Egalității a cerut tuturor instituțiilor și oamenilor să fie „în alertă”, mai ales în această perioadă, și a subliniat importanța implicării societății în rezolvarea acestei probleme.
„Oamenii petrec mai mult timp împreună, nu merg la muncă, nu duc copiii la școală, conflictele continuă, iar violența crește”, a transmis Ministerul, despre perioada sărbătorilor.
Mai mult decât atât, acesta a mai declarat faptul că agresorii nu reacționează într-un mod pozitiv în ceea ce privește prezența prietenilor și în ceea ce privește prezența familiei în viața partenelor acestora, conform
euronews.com.