Sicriul în care se află trupul neînsufleţit al lui Mitică Popescu a fost depus ieri în foaierul Teatrului Mic, unde a jucat mult timp de-a lungul carierei sale.
Mitică Popescu va fi înmormântat azi la ora 15:00
Astăzi, la ora 15:00, Mitică Popescu va fi condus de cei dragi lui pe ultimul său drum. Slujba de înmormântare va avea loc la Cimitirul Bellu.
Mitică Popescu a decedat marți, la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Elias din Bucureşti.
Mitică Popescu a murit la 86 de ani
Marele actor Mitică Popescu, care împlinise vârsta de 86 de ani pe 2 decembrie, se confrunta cu probleme de sănătate despre care a preferat să nu vorbească. El a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca, la secția de Cardiologie în luna decembrie, la scurt timp după ce a mărturisit că frigul din locuință îi face probleme.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Atunci, el le-a cerut medicilor să nu dea detalii despre starea de sănătate și despre problemele cu care se confruntă.
„Nu au presiune gazele, cred că bagă mult aer. Am impresia că nu e flacăra aceea albastră, cum era pe vremuri, e cam roșie, semn că bagă aer. În plus, nici putere calorică nu mai are, nu se încălzește deloc în casă.
Eu nu am calorifere, am sobă de teracotă pe gaze. Deocamdată, nu știu cât o să plătesc. Aștept factura! Ca să mă mai încălzesc mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig”, a
Ultima dorința a actorului, înainte de a muri, era ca oamenii să devină din nou prieteni, ca înainte de pandemie și spera ca Dumnezeu să-l ajute să mai trăiască.
„În primul rând îmi doresc să fiu sănătos şi îmi mai doresc ca oamenii, din simple cunoştinţe să redevină prieteni, ca înainte de pandemie, nenorocirea asta care s-a abătut asupra noastră. Îmi pare rău că aceste momente dificile nu ne-au apropiat. Sper însă să devenim mai înţelepţi şi îmi doresc să se facă filme bune şi pentru noi. Mai sper să mă ajute Dumnezeu să trăiesc... cât vrea el. Pentru că, aşa cum se întâmplă şi în cazul talentului, totul e de la Dumnezeu” , spunea Mitică Popescu, acum ceva timp