Anual, potrivit legislației aflate în vigoare, specialiștii verifică instalația de gaze din casele oamenilor, pentru o mai bună siguranță a acestora.
Ce reprezintă verificarea instalației de gaze
Potrivit experților, funcționarea instalației de gaze naturale și a echipamentelor la parametri optimi înseamnă, în primul rând, siguranţă, fiind un element esențial pentru bunul mers al afacerilor.
Astfel că, instalațiile interioare de utilizare a gazelor naturale, adică țevile ce străbat locuința dumneavoastră și care pleacă de la contor spre aparatele de utilizare (centrală, aragaz, convectoare etc.) trebuie întreținute constant și să fie într-o bună stare de funcționare, deoarece doar în felul acesta putem evita incidente ce se pot transforma în adevărate drame.
Gazul natural, una dintre cele mai importante, accesibile și facile surse de energie, devine extrem de periculos în anumite condiții, atunci când nu ținem cont de regulile elementare de utilizare sau de întreținere a instalațiilor.De
Când se face verificarea instalațiilor
Este important să știți că verificarea și revizia sunt două operațiuni total diferite, care nu se exclud una pe cealaltă și care sunt obligatorii, prin lege. Pentru ambele este necesar să apelați la serviciile firmelor specializate sau la personal autorizat ANRE și ISCIR.
Este esențial să va informați temeinic. Trebuie să știți că, în funcție de starea centralei, fiecare etapă a verificării ori a reviziei poate duce la testări suplimentare sau la reparații. Astfel, s-ar putea să fie nevoie de înlocuirea unor piese, cum sunt mantaua centralei sau garniturile uzate. În unele cazuri, este suficientă o curățare a câtorva componente.
Care sunt actele necesare pentru verificarea centralei pe gaze
Indiferent că este vorba despre verificare, fie despre revizie, aveți obligația să prezentați specialistului acreditat ANRE și ISCIR următoarele acte:
- documente din care să reiasă că a fost efectuată curățarea coșurilor și a canalelor de evacuare a gazelor, emise cu cel mult 6 luni înainte de data realizării VTP-ului;
- acte care să ateste efectuarea la termen a VTP-ului precedent (cu doi ani în urmă);
- avizul de gaz în care să fie specificată cota de gaz pentru centrală;
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
- dosarul de debranșare de la sistemul termic centralizat;- proiectul după care s-a realizat instalația de gaz care alimentează centrala;- livretul aparatului și instrucțiunile de utilizare și întreținere, în
limba română.Odată ce ați desemnat operatorul și ați încheiat un contract, trebuie să știți că acesta are obligația legală să facă mai multe operațiuni și să verifice:
- arzătoarelele şi starea îmbinării garniturilor de etanșare;
- stabilitatea conductelor montate aparent pe suporturi;
- etanşeitatea îmbinării conductelor şi armăturilor la presiunea de lucru a gazului din instalație;
- funcţionarea echipamentului de reglare din instalațiile de utilizare;
- verificarea funcționării aparatelor de măsurare, control, reglare şi de siguranţă (demontarea/debranșarea punctelor de consum fără aprobare legală şi a conductelor de alimentare aferente).
Instalația de gaze se verifică anual, iar centrala pe gaze se verifică odată la doi ani.
Ce prevede legislația
Efectuarea verificării/ reviziei instalației de utilizare a gazelor naturale este, conform prevederilor legislative (Normele Tehnice în vigoare NTPEE – 2008 aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 5/2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 255 bis, partea I/16.04...2009), o obligație ce revine clienților.
Revizia este obligatorie și în următoarele cazuri:
- în urma neutilizării instalației pentru o perioadă mai mare de 6 luni;
- după orice accident care poate afecta instalația de utilizare.
Sursă: radioimpuls.ro