Melis Sezen are 26 de ani, dar cu toate acestea a dovedit un talent desăvârșit și o pasiune nebună pentru domeniul actoriei în care a pătruns încă de la fragedă vârstă de 19 ani, când deja era studentă. Pentru că și-a dorit încă din adolescență să devină actriță, Melis a fost sprijinită mereu părinții săi, care i-au oferit ei și fratelui mai mic toate condițiile necesare pentru o educație exemplară.
Cum arăta Derin din serialul Infidelul, la vârsta majoratului, înainte de a recurge la intervențiile estetice
Melis Sezen a venit pe lume în anul 1997, în Istanbul, unde a crescut și a primit o educație aleasă alături de fratele ei mai mic.
După absolvirea liceului, tânăra a fost admisă la Facultatea de Media și Arte Vizuale, la specializarea Actorie, în cadrul Universității Koç din Istanbul, pe care a încheiat-o cu succes, în anul 2016. Și tot atunci, Melis Sezen a fost selectată să joace primul ei rol într-un serial de televiziune, Hayat Bazen Tatlıdır, care i-a adus și primul pas către carieră de succes de astăzi. Cel mai recent proiect în care a jucat și a făcut furori în Turcia și peste hotare a fost cel din serialul Infidelul, în care a dat viață personajului Derin, o tânără ambițioasă și puternică, rol
jucat magistral în cei doi ani de filmări.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
De-a lungul anilor carismatica actriță Melis Sezen a uimit publicul cu schimbările sale de look, dar și cu intervențiile estetice la care a recurs pentru a arată din ce în ce mai bine.