Un nou sistem de reciclare va fi implementat în România
Din toamna acestui an, ar urma ca un nou sistem de reciclare să fie implementat în România, iar toți producătorii și importatorii care pun pe piață băuturi în ambalaje din sticlă, plastic și aluminiu vor fi taxați pentru fiecare recipient în parte.
Sistemul de garanție-returnare ar trebui să devină funcțional începând cu luna noiembrie 2023 și este menit să combată poluarea cu plastic, sticlă și aluminiu, iar România să aibă o rată de reciclare a acestor categorii de deșeuri de până la 90% în următorii ani.
Asociația Berarii României pentru Mediu, alături de Ministerul Mediului, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu s-au reunit într-un Parteneriat Public Privat și au creat ”RetuRO Sistem Garanție Returnare SA” (RetuRO SGR). Compania va fi responsabilă de implementarea acestui mega-proiect de mediu și asigurarea finanțării pentru toate cele trei etape principale: punerea în piață a recipientelor, perceperea unei garanții la vânzarea lor, reciclare.
Julia Leferman, președintele Asociației Berarii României a declarat că: Va exista un tarif pe unitate de material, separat: tariful pe sticlă, pe aluminu și pe PET. Așadar, un producător va plăti un tarif diferențiat pe natura ambalajului pe care îl pune în piață. Într-adevăr, ne așteptăm la costuri mai mari față de sistemul din prezent, însă nu există o altă soluție mai bună decât acest sistem de garanție.
Costurile de mediu cresc, e o realitate cu care ne confruntăm, iar protecția mediului, inclusiv în cazul de față prin ambalaje, este o activitate care costă. Dar, este importantă pentru noi toți, ca societate”.
Cum va funcționa noul sistem
Acest sistem ar urma să funcționeze în modul următor:
- producătorii și importatorii care vor pune pe piață băuturi în recipiente din sticlă, PET și cutii de aluminiu vor plăti o taxă către RetuRO SGR pentru fiecare tip de ambalaj;
- magazinele care vor achiziționa aceste băuturi vor plăti către producători/importatori o garanție de 50 de bani pentru fiecare sticlă, PET și doză;
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
- toți românii care vor cumpăra suc, bere, vin și alte băuturi de la magazin vor plăti câte 50 de bani în plus, sub formă de garanție, pentru fiecare recipient achiziționat;
- clienții care decid să returneze PET-urile, dozele de aluminiu și sticlele, vor primi câte 50 de bani pentru fiecare ambalaj în parte;
- RetuRO SGR restituie comercianților sumele plătite către clienții care au returnat ambalajele.
Toate magazinele care vând băuturi vor fi obligate să recicleze recipiente goale
Julia Leferman a mai declarant că: ”Sticla este un ambalaj reciclabil 100%, aluminiul este un material reciclabil la infinit, deci sunt două categorii de ambalaje care ating niște obiective de mediu prin natura proprietăților pe care le au. În cazul PET-ului, acesta vine cu cele mai multe provocări și aici ne așteptăm ca producătorii să se orienteze către anumite forme de PET 100% reciclabile și să încurajeze partea de inovație în ambalaj”.
Introducerea acestui sistem va fi, însă, foarte costisitoare și presupune construirea de la zero a cinci centre regionale de mari dimensiuni, în principalele zone de dezvoltare economică ale țării, în care să se realizeze sortarea și reciclarea acestor ambalaje.
Plus că, toate magazinele care vând băuturi vor fi obligate să devină puncte de colectare a recipientelor goale și primăriile să asigure pentru micii comercianți spații de depozitare a PET-urilor, sticlelor și dozelor.
Sistemul de garanție și returnare a fost gândit de la început să funcționeze pe principiul «non-profit», prin urmare această companie nu va genera profit prin activitatea sa, nu va da dividende acționarilor, ci va funcționa pe principiul costurilor nete, iar tariful pe care producătorii îl vor plăti nu a fost încă stabilit, dar urmează ca formula de calcul să fie stabilită printr-un Ordin al ministrului Mediului, până la vară.
Prima etapă a sistemului garanție-returnare a fost demarată deja și tot mai mulți comercianți au primit pliante în care sunt anunțați că, până la finalul lunii februarie, sunt obligați să se înregistreze pe platforma www.returosgr.ro.
Conform HG 1074/2021, comercianții care nu se înregistrează până la data de 28 februarie 2023 riscă să primească o amendă între 20.000 lei și 40.000 lei.
Sursă: gândul.ro