Sezonul al doilea al emisiunii Casa iubirii continuă cu noi provocări și momente de senzație pentru concurenții care sunt dornici să își caute jumătatea. Dacă în ediția de miercuri, cuplul format din Nona și Patrick a ajuns la un pas de destrămare chiar în ziua în care și-au oficializat relația, în ediția de joi, dragostea pare că va pluti în aer și pentru alți concurenți. Pe de o parte, Natalia va accepta să se întâlnească între patru ochi cu Marinel, pe care a mărturisit că îl admira, dar și Bianca se va revedea cu Alexandru și se vor sărută
Cristina și Radu, pregătiți de următorul pas în Casa iubirii! „Cred că e prea mult! Și mi-a ieșit pe gură așa!”
În ediția de joi, 9 februarie, concurenții din Casa iubirii vor avea parte de multe momente spectaculoase. Cei care deja și-au exprimat admirația reciproc vor încerca să treacă la următorul nivel al cunoașterii lor și să se îndrepte către formarea unui cuplu.
Deși a oscilat între Marinel și Robert, în cele din urmă, Natalia pare că l-a ales momentan pe Marinel pentru a-l cunoaște mai bine.
Cei doi tineri vor avea ocazia de a se întâlni la piscină, într-un cadru romantic și vor încerca să se cunoască mai bine și să își exprime ceea ce simt unul pentru celălalt.„Nu te mai pup, că îmi iau refuz!”, spune Marinel.
Bianca și Alexandru se vor întâlni și ei la piscină între patru ochi, pentru a lămuri câteva neînțelegeri și au apărut între ei.
Concurenta îl va întreba despre o fotografie văzută în mediul online și este curioasă să fie vorba despre fosta lui iubita. În cele din urmă cei doi se vor sărută pasional și par să își continue perioada de cunoaștere.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cristina si Radu par din ce in ce mai aproape de momentul in care vor forma un cuplu in Casa iubirii. Deși au fost primii concurenți care si-au exprimat sentimentele reciproc, aceștia încă sunt destul de timizi si au de gând sa mai tatoneze lucrurile. Însă Cristina va dezvălui in fata tuturor faptul ca Radu i-a spus deja de doua ori ca o iubește.
„Cred că e prea mult! Și mi-a ieșit pe gură așa!”, va spune Radu.
Tot în ediția de joi, publicul va avea o mare surpriză deoarece alți doi concurenți vor ajunge la un pas de a formă un cuplu în Casa iubirii. Emma și Andrei vor încerca și ei să se apropie din ce în ce mai mult, în timpul unei întâlniri romantice la piscină, unde se vor cunoaște mai bine și vor ajunge chiar să se îmbrățișeze.