Turcia și Siria au oprit căutările supraviețuitorilor în anumite zone, în timp ce numărul morților a trecut de 42.000

Autor: Andreea Buinoschi

Multe persoane dorm pe unde apucă: în mașini, în corturi, în școli sau în moschei, atât în Siria, cât și în Turcia.

Sursa: Observatornews.ro

Cutremurele care au avut loc în Turcia și în Siria pe data de 6 februarie reprezintă un moment extrem de trist în istoria celor două țări. După 11 zile de la dezastrele naturale, țările afectate continuă să își numere morții- peste 42.000.

Turcia și Siria au suspendat, în anumite zone, căutările celor care au mai rămas în viață. Bilanțul persoanelor decedate a trecut de 42.000, iar Turcia a început o strângere de fonduri.

Turcia și Siria au suspendat căutările în unele zone

Au trecut aproape două săptămâni de la cutremure, iar numărul persoanelor decedate începe să fie din ce în ce mai mare.

Mai multe țări întind o mână de ajutor, printre care și Marea Britanie, care va trimite suma de 30 de milioane de dolari.

ONU a cerut un ajutor de un miliard de dolari, iar agențiile umanitare din întreaga lume fac eforturi supraomenești, pentru a putea să ajute oamenii care au nevoie de un adăpost, de mâncare, de haine și de asistență medicală.

Multe persoane dorm pe unde apucă: în mașini, în corturi, în școli sau în moschei, atât în Siria, cât și în Turcia.

Citește și: Ce trebuie să conţină rucsacul de urgenţă și ce trebuie să faci în cazul unui cutremur. Îndrumările specialiștilor

Conform france24.com, Turcia a oprit, în unele zone, misiunile de salvare, iar același lucru s-a întâmplat și în Siria, în zonele pe care le controlează.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

S-au întors în România primii salvatori trimiși în Turcia

Mai bine de o săptămână, câini, pompieri și medici au stat în Turcia, pentru a ajuta la scoaterea în viață a cât mai multor victime ale cutremurelor.

Una dintre victimele scoase de sub dărâmături de numește Aleyna Ölmez, iar numele ei înseamnă „cea care nu moare”. 11 zile a stat sub grămezile de moloz fata de doar 17 ani și, în momentul în care a fost scoasă la lumina zilei, din fericire, era conștientă.

Familia a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut-o, povestește unul dintre salvatori, de profesie miner. Orice suflet contează pentru aceștia, motiv pentru care eforturile lor s-au îndreptat și către necuvântătoare.

Citește și: O nouă minune! O adolescentă de 17 ani a fost găsită în viață sub dărâmături, la 248 de ore de la devastatorul cutremur din Turcia| Video

„Am fost atât de fericiţi! Să vezi bucuria familiei este incomparabilă. Toţi minerii vă vor spune acelaşi lucru: am venit aici, în speranţa de a localiza un sunet de la un supravieţuitor. Chiar dacă sunetul pe care îl localizăm este cel al unei pisici, noi vom încerca să o salvăm şi pe ea ”, a declarat Ali Akdoga, potrivit observatornews.ro.

Salvatorii și oamenii din întreaga lume speră ca și alte persoane să fie scoase în viață de sub dărâmături, dar acest lucru începe să fie din ce în ce mai rar.