Un copil din Cluj, de maxim 14 ani, a fost surprins la volanul unui autoturism, într-o parcare: „Părinții trași la răspundere”

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 19 feb 2023, 17:28

Un copil din Cluj, de maxim 14 ani, a fost surprins la volanul unui autoturism, într-o parcare

Sursa: Canva/Captură YouTube Monitorul de Cluj - colaj Kanal D

Un copil din comuna Florești, județul Cluj, a fost văzut de vecini în timp ce conducea un autoturism într-o parcare.

Pe filmarea făcută de un trecător se poate vedea cum un copil, care pare să aibă până în 14 ani, coboară de la volanul mașinii, neînsoțit de un adult.

Un copil din Cluj, de maxim 14 ani, a fost surprins la volanul unei mașini

Înainte să parcheze mașina, copilul făcuse câteva manevre în parcare, relatează  stiridecluj.ro

Citește și: Cine este femeia care a murit alături de fiica ei de 6 ani, în cumplitul accident din Brăila

Bărbatul care a filmat toată întâmplarea a încercat să apeleze la ajutorul poliției din Florești, dar agenții au spus că nu au cum să intervină dacă cel mic nu a provocat o daună. Pe lângă asta, i s-a spus că este nevoie de o cerere scrisă în acest sens. 

„Acum câteva minute vecinul meu a surprins aceste imagini din fata blocului. Str. Gheorghe Doja Fn. Florești. A sunat la Poliția Florești și i s-a spus că trebuie făcută sesizare în scris și dacă nu sunt daune ei nu pot interveni. Judecați și voi și distribuiți sa vadă lumea cum Poliția Florești nu-și face treaba”, a scris un localnic, pe un grup de WhatsApp destinat locatarilor din zonă.

Citește și: Motivul pentru care un bărbat din Satu Mare a lovit și amenințat cu moartea un polițist. S-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Părinții trași la răspundere!!!”, „Tulăi doamne, câți ani are copilul ăla?”, „Vă dă pruncul lecții de condus. Legat de daune, sunt, gardul e rupt!”, sunt doar câteva dintre comentariile oamenilor care au văzut filmarea de pe grup. 

Cine este tânărul care a furat o mașină și a distrus-o în doar câteva minute

Un tânăr în vârstă de 17 ani din Neamț este cercetat de Poliție după ce a furat o mașină cu care a intrat într-un cap de pod și o stație de autobuz, potrivit Mediafax.

Conform IPJ Neamț, polițiștii au fost alertați de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Dumbrava Roșie, cu privire la faptul că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cineva i-a furat mașina pe care, ulterior, a găsit-o abandonată și distrusă pe o stradă din localitate.

În urma cercetărilor s-a identificat persoana care a comis fapta, respectiv un minor în vârstă de 17 ani, din aceeași localitate.

Potrivit cercetărilor efectuate, s-a constatat că, vineri seara, persoana căreia i s-a furat mașina a mers alături de făptaș la domiciliul său, cu autovehiculul în cauză, pe care l-a lăsat neasigurat, cu cheile în interior.

După ce au băut alcool, minorul a furat mașina și a gonit pe câteva străzi din Dumbrava Roșie, moment în care a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod și într-o stație de autobuz. 

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările se continuă în acest caz pentru infracțiunile de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.