Zeci de pacienți au fost evacuați, după ce o bucată din acoperișul Sanatoriului TBC Marlia, Caraș-Severin, s-a prăbușit. Clădirea era, deja, într-o stare deplorabilă

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 21 feb 2023, 17:40

Pacienții erau bolnavi de TBC sau erau bolnavi cronici. Numărul lor depășea 60

Sursa: Observatornews.ro

Pacienții și personalul medical, care se aflau în incinta Sanatoriului TBC Marila, din Caraș-Severin, au trecut prin clipe de groază, atunci când o bucată din tavan s-a prăbușit. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

O bucată din acoperișul Sanatoriului TBC de la Marila, din Caraș-Severin, s-a prăbușit, iar pacienții, peste 60 la număr, au fost nevoiți să fie transferați într-o altă unitate medicală.

O bucată din acoperișul Sanatoriului TBC de la Marila, din Caraș-Severin, s-a prăbușit

Pacienții erau bolnavi de TBC sau erau bolnavi cronici. Numărul lor depășea 60 și au fost transferați, de urgență, la Spitalul Orășenesc Oravița.

Transferul lor a fost facilitat de către pompieri, deoarece aceștia erau în incapacitatea de a se deplasa de unii singuri.

„Pagubele sunt suficient de mari, încât să luăm pacienții de aici și să-i mutăm. Îi aducem la spitalul din Oravița, sunt vreo 50 de bolnavi în total. Nu sunt pacienți răniți, dar îi mutăm, pentru că actualul edificiu nu mai prezintă siguranță”, a precizat Mircea Popescu, managerul spitalului.

Citește și: Ce spune unul dintre pacienții căruia i-a fost montat un stimulator cardiac de la un cadavru: „Am făcut pericardită. Aproape moartă”. Doi pacienți și-au pierdut viața

Incidentul a avut loc astăzi, 21 februarie și, din fericire, nimeni nu a fost rănit. În momentul în care bucata de tavan s-a prăbușit, pacienții se aflau într-o anexă, nici ea în stare de funcționare prea bună.

Sanatoriul se află într-o stare greu de descris. Cu toate că s-a depus un dosar la Compania Națională de Investiții, pentru ca unitatea medicală să fie reabilitată, banii nu au ajuns nici după atâta timp.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Starea deplorabilă a sanatoriului, vizibilă de mai bine de un deceniu

Încă de acum zece ani, se vedea că lucrurile nu sunt deloc așa cum ar fi fost normal, iar, la prima vedere, oricine ar fi crezut că Sanatoriul ar fi fost doar o clădire abandonată.

„Ăsta e nivelul şi atenția pe care autorităţile au acordat-o sistemului sanitar, dar este și un rezultat a ceea ce se întâmplă în Sănătate, în România.

Faptul că a rezistat 80 de ani, fără reparaţie majoră, ne arată ca acolo există un armăsar din ăsta plin de bube care, dacă ar lua un făraș de jăratec, ar putea să devină, din nou, acel spital, sanatoriu cu care zona se mândrea”, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, în anul 2021, conform observatornews.ro.

Aproximativ jumătate din pacienți au fost transferați cu ajutorul autospecialelor ISU, iar cealaltă jumătate a fost transferată cu mașinile puse la dispoziție de primărie.

Citește și: Cine este bărbatul care a provocat un incendiu la un spital din Cluj-Napoca. Motivul halucinant pentru care a produs un dezastru

Conform carasinfo.ro, din luna iunie a anului trecut, proiectul de reabilitare a fost aprobat spre finanțare, iar aspirațiile sunt foarte mari. Se așteaptă ca sanatoriul să ajungă ce era odinioară: „o doză de sănătate, într-o zonă superbă din Banatul de Munte”.

Până atunci, mucegaiul, mizeria, frigul vor fi, în continuare, la fel de prezente precum este nevoia României de spitale la standarde europene.