Poluarea aerului ne face să ne pierdem simțul mirosului?

Simțul olfactiv este una dintre cele mai bogate și mai ample ferestre către lumea din jurul nostru, jucând un rol vital în ceea ce gustăm, în interacțiunile noastre sociale și chiar ajutându-ne să detectăm pericolele potențiale. Dar o amenințare din aerul pe care îl respirăm ar putea să ne erodeze puterile olfactive.
Pentru mulți oameni, o criză de Covid-19 a dat un prim gust (sau mai degrabă o lipsă a acestuia) a ceea ce înseamnă să își piardă simțul olfactiv.

Cunoscută sub numele de "anosmie", pierderea mirosului poate avea un efect substanțial asupra bunăstării noastre generale și a calității vieții. Dar, în timp ce o infecție respiratorie bruscă poate duce la o pierdere temporară a acestui simț important, este foarte posibil ca simțul olfactiv să se fi erodat treptat timp de ani de zile din cauza a altceva- poluarea aerului.
Expunerea la PM2,5- denumirea colectivă a particulelor mici de poluare în suspensie în aer, provenite în mare parte din arderea combustibililor în vehicule, centrale electrice și în casele noastre- a fost asociată anterior cu "disfuncția olfactivă", dar, de obicei, numai în medii profesionale sau industriale. Însă noi cercetări încep acum să dezvăluie adevărata amploare- și potențialele daune cauzate de- poluarea pe care o respirăm în fiecare zi. Iar concluziile lor au relevanță pentru noi toți.

Studiu în curs de desfășurare, dar susținut de fapte

Pe partea inferioară a creierului nostru, chiar deasupra cavităților nazale, se află bulbul olfactiv.

Această bucată sensibilă de țesut este plină de terminații nervoase și este esențială pentru imaginea extrem de variată a lumii pe care ne-o oferă simțul olfactiv. Este, de asemenea, prima noastră linie de apărare împotriva virușilor și a poluanților care pătrund în creier. Dar, în urma expunerii repetate, aceste sisteme de apărare se uzează încet- sau sunt încălcate.
"Datele noastre arată că există un [risc] de 1,6 până la 1,7 ori mai mare de a dezvolta anosmie în cazul unei poluări susținute cu particule", spune Murugappan Ramanathan Jr., rinolog la Johns Hopkins School of Medicine din Baltimore. El a devenit unul dintre puținii experți în acest domeniu după ce a început să se întrebe dacă există o legătură între numărul mare de pacienți pe care îi vedea cu anosmie și condițiile de mediu în care locuiau.
Întrebarea simplă la care a vrut să răspundă a fost următoarea: exista un număr disproporționat de pacienți cu anosmie care locuiau în zone cu o poluare mai mare cu PM2,5? Până de curând, puținele cercetări științifice pe această temă includeau un studiu mexican din 2006, care a folosit mirosuri puternice de cafea și de portocale pentru a arăta că locuitorii din Mexico City- care se confruntă adesea cu poluarea aerului- aveau tendința de a avea un simț olfactiv mai slab, în medie, decât persoanele care locuiesc în zonele rurale ale țării.
Cu ajutorul colegilor- inclusiv al epidemiologului de mediu Zhenyu Zhang, care a creat o hartă a datelor istorice privind poluarea atmosferică din zona Baltimore- Ramanathan a pus la punct un studiu de tip caz-control al datelor de la 2.690 de pacienți care au frecventat Spitalul Johns Hopkins pe o perioadă de patru ani. Aproximativ 20% dintre aceștia aveau anosmie și majoritatea nu fumau- un obicei despre care se știe că afectează simțul olfactiv.
Desigur, s-a constatat că nivelurile de PM2,5 erau "semnificativ mai ridicate" în cartierele în care locuiau pacienții cu anosmie, în comparație cu participanții sănătoși de control. Chiar și atunci când au fost ajustate în funcție de vârstă, sex, rasă/etnie, indicele de masă corporală, consumul de alcool sau tutun, rezultatele au fost aceleași: "Chiar și creșterile mici ale expunerii la PM2,5 din mediul ambiant pot fi asociate cu anosmia".
Constatarea a fost reluată în alte părți ale lumii în studii publicate în acest an. Un studiu recent realizat în Brescia, în nordul Italiei, de exemplu, a constatat că nasul adolescenților și al adulților tineri a devenit mai puțin sensibil la mirosuri cu cât erau mai mult expuși la dioxid de azot- un alt poluant produs la arderea combustibililor fosili, în special de motoarele vehiculelor. Un alt studiu, care a durat un an, realizat în São Paulo, Brazilia, a indicat, de asemenea, că persoanele care locuiesc în zone cu o poluare mai mare cu particule au un simț olfactiv afectat.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Dar cum anume ne distruge poluarea capacitatea de a mirosi?

Potrivit lui Ramanathan, există două căi potențiale. Una este că unele dintre particulele de poluare trec prin bulbul olfactiv și ajung direct în creier, provocând inflamații. "Nervii olfactivi se află în creier, dar au mici găuri la baza craniului, unde mici fibre ajung în nas, [arătând] aproape ca niște bucățele de paste de păr de înger", spune Ramanathan. "Ei sunt expuși".
În 2016, o echipă de cercetători britanici a găsit în țesutul cerebral uman mici particule metalice care păreau să fi trecut prin bulbul olfactiv. Barbara Maher, profesor de știința mediului la Universitatea Lancaster din Marea Britanie, care a condus studiul, a declarat la acea vreme că particulele erau "izbitor de asemănătoare" cu cele găsite în poluarea atmosferică de lângă drumurile aglomerate (șemineele domestice și sobele de lemne erau o altă sursă posibilă). Studiul lui Maher sugerează că aceste particule metalice de dimensiuni nanometrice ar putea, odată ajunse în creier, să devină toxice, contribuind la deteriorarea oxidativă a creierului care deteriorează căile neuronale, deși rămâne încă o teorie.

Citește și: Diabetul poate fi corelat cu poluarea luminoasa? Afla ce spune studiul

Citește și: 5 sfaturi care te vor ajuta să treci mai ușor peste momentele de anxietate

Citește și: Nu lenea este motivul pentru care procrastinezi. Aceasta este!