Agentul 007 este unul dintre cele mai apreciate și cunoscute personaje din producțiile cinematografice, iar acestea sunt câteva filme în care joacă Daniel Craig.
Citește și: 4 filme regizate de Tim Burton, proaspătul iubit al Monicăi Bellucci
Filme în Daniel Craig pe care trebuie să le urmăriți
Knives Out
Harlan Thrombey este un cunoscut scriitor ce are un sfârșit tragic. Acesta este găsit fără viață în conacul său, chiar după ce și-a aniversat cei 85 de ani pe care i-a împlinit. Benoit Blanc este un celebru detective ce se va ocupa de rezolvarea acestei morți suspecte, însă sarcina lui nu va fi deloc ușoară deoarece acesta se va lupta cu familia disfuncțională a victimei, dar și cu angajații loiali a acestuia.
Casino Royale
James Bond, toată lumea a auzit de acest nume, însă nu toți au descoperit de unde a început cariera acestuia, iar aceasta este povestea filmului. Prima misiune a agentului 007 îl va purta către Le Chiffre, un finanțator al teroriștilor găsiți pe întreaga planetă. Pentru ca acesta să îl poată distruge pe acest finanțator, Bond va fi nevoit să câștige la o partidă de poker cu miză mare, jucată la Casino Royale.
Însă lucrurile devin foarte bizare, atunci când pe Bond îl abordează o frumoasă funcționară de la Trezoreria statului, Vesper Lynd. Va reuși acesta să ducă la bun sfârșit această misiune?Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Flashbacks of a Fool
Joe Scott este un star de cinema a cărui carieră s-a terminat, însă aroganța sa nu a trecut o dată cu succesul lui. Un eveniment traumatizant îl va schimba, atunci când cel mai bun prieten din copilărie, Boots, moare. Această tragedie îl va purta pe Joe într-o călătorie în timp, rememorând vremurile adolescenței, pe când trăia într-un orășel de pe coasta Angliei.
Hotel Splendide
Hotel Splendide este o destinație ce se află pe o insulă îndepărtată și rece, unde accesul se face doar prin intermediul unui feribot, însă doar o dată pe lună. Dame Blanche este femeia ce a construit și gândit întregul hotel mohorât și întunecat, iar moștenitorii conduc acum hotelul potrivit indicațiilor ei.
Totul va lua o întorsătură neașteptată atunci când câteva persoane își vor face apariția pe insula.Daniel Craig a renunțat la rolul lui James Bond
Actorul ce l-a jucat pe James Bond din anul 2006 a decis să termine seria filmelor cu celebrul agent secret. În ultimul film în care a jucat, „No Time To Die”, personajul și-a pierdut viața, după 25 de filme în care James Bond a reuși să le ajungă oamenilor în suflete.
„ Au fost două motive. Am făcut-o pentru mine, dar și pentru franciză. Era nevoie de o resetare. Deci hai să-mi omorâm personajul și să găsim un alt Bond, o altă poveste. Începeți (cu un personaj – n.r.) de 23, 25, 30 de ani (...). Celălalt motiv a fost ca eu să pot merge mai departe. Nu vreau să mă întorc“, a declarat Daniel Craig.
Acesta a mai încercat să termine seria filmelor cu James Bond, în care el să fie personaj principal, în anul 2015, după ce acesta a terminat filmările cu un picior rupt. Cu toate acestea, producătorii filmelor au reușit să îl aducă pe actor înapoi pe platourile de filmare pentru a filma marele final al agentului 007.
Surse: Facebook Daniel Craig Official , cinemagia.ro, adevarul.ro