Guvernul acordă vouchere în valoare de 15.000 de lei. Familiile care vor beneficia de acest ajutor

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 08 dec 2023, 01:45

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a anunțat că, în Programul Național de creștere a natalității, au fost înregistrate peste 5.000 de dosare. Programul a fost inițiat și derulat de Ministerul Familiei.

1.000 de familii au primit, deja, acest ajutor din partea Guvernului, iar Gabriela Firea a anunțat că mult mai multe se vor bucura de acest sprijin financiar, pentru ca rata natalității din România să crească.

Ajutor în valoare de 15.000 de lei pentru creșterea natalității

Aproximativ 2.850 de dosare, adică peste jumătate din cele înscrise în program, au fost deja analizate de comisie.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va oferi suma de 3.000 de euro cuplurilor care nu pot avea copii din cauza infertilității.

Persoanele care se pot înscrie trebuie să aibă între 20 și 45 de ani și, pentru a putea efectua procedura de fertilizare in vitro, trebuie să aibă indicația medicală necesară. Mai mult decât atât, cu acordul medicului, femeile singure sau cuplurile se pot înscrie, în decursul aceluiași an, de trei ori.

Gradul de infertilitate în România este destul de ridicat, iar Guvernul speră ca, prin acest ajutor financiar, numărul nașterilor să crească, mai ales din cauza faptului că populați începe să îmbătrânească.

Citește și: 10.000 lei de persoană de la stat. Se acordă în 2023. Cine va beneficia de ajutor

„1 din 5 cupluri din România se luptă cu infertilitatea.

Datele au fost confirmate astăzi de Asociația Pentru Reproducere Umană din România printr-un studiu la nivel național. În ultimii 5 ani, aproape 2 din 10 femei au avut nevoie de tratamente pentru a putea rămâne însărcinate ”, a spus Gabriela Firea.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Fostul primar al Capitalei, încrezător în rezultate

Ministrul Familiei a precizat că rezultatele se vor vedea, deoarece, în cadrul unui eveniment organizat de un specialist în infertilitate, a reușit să cunoască femei ce au devenit mame în urma acestor proceduri.

De asemenea, Gabriela Firea a menționat că fondurile de care dispune sunt suficiente cât pentru a deconta 12.500 de proceduri de fertilizare in vitro.

Cu toate acestea, dacă va mai fi nevoie, coaliția de guvernare a promis găsirea unor fonduri suplimentare.

În continuare, pe lângă anunțul legat de fertilizarea in vitro, Gabriela Firea a mai menționat faptul că, în Senat, a fost aprobată legea prevenirii separării copilului de familie.

Prin urmare, toți copiii vulnerabili vor fi în atenție autorităților, iar proiectul a fost asumat prin PNRR și a primit, la începutul anului 2023, aprobarea Guvernului.

Citește și: Au fost acordate primele vouchere pentru fertilizarea in vitro. Anunțul făcut de Gabriela Firea: "Decontăm două vouchere, unul de 5.000 de lei și unul de 10.000 de lei"

Observatorul Național al Copilului va reprezenta prima bază de date care va cuprinde informații despre toți copiii din România, care se află într-o situație vulnerabilă, urmând că autoritățile locale să primească o finanțare suplimentară în funcție de numărul acestora.

Mai mult decât atât, la nivel local, se vor înființa și consilii comunitare consultative, care vor fi alcătuite din medici, din învățători, din reprezentanți ai societății civile sau din preoți.