Vacanța de Paște 2023 pentru studenți. Universitățile la care studenții au aplicat au o structură diferită, astfel vacanțele, de cele mai multe ori, nu coincid.
Câte zile libere vor avea în funcție de Universitate
Universitatea din București are în cadrul său 19 facultăți, iar numărul studenților este unul impresionant, de mai exact 33.531. Studenții ce au ales una dintre cele 19 facultăți din cadrul Universității din București se vor bucura de o vacanță de Paște de 7 zile, aceștia având vacanță o săptămână după Învierea Domnului, de pe data de 17 aprilie 2023, până la data de 23 aprilie 2023.
Studenții de la Academia de Studii Economice din București se vor bucura de o vacanță ce va începe înainte de ziua de Paște, mai exact din data de 10 aprilie, până la data de 13 aprilie. Ziua de vineri va fi și aceasta liberă, ținând cont că este Vinerea Mare, iar studenții vor mai avea și a doua și a treia zi de Paște liberă, urmând ca la data de 19 aprilie să se întoarcă pe băncile facultății.
Universitatea POLITEHNICA din București le oferă studenților o vacanță ce va începe de la data de 10 aprilie, atunci când credincioșii celebrează Vinerea Mare, urmând să se termine la data de 17 aprilie, după a doua zi de Paște. Studenții din cadrul acestei universități se vor întoarce la ore începând cu data de 18 aprilie 2023.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Elevii vor avea vacanță de Paște în 2024
După ce Ministrul Educației a anunțat că elevii și cadrele didactice nu vor mai avea vacanță de Paște în anul 2024 deoarece există o distanță foarte mare între sărbătorile pascale catolice și cele pascale ortodoxe, mai exact o pauză de aproximativ o lună, acesta și-a modificat decizia.
”Anul 2024 este unul atipic în sensul în care zilele libere de Paște sunt foarte aproape zilelor de 1 mai.
A fost această solicitare ca să suprapunem această vacanță școlară de Paște peste această perioadă și să mai dăm liber lunea și marțea înainte de 1 mai. Noi luăm în considerare aceste solicitări și probabil în scurt timp, probabil săptămâna viitoare, vom emite ordinul de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele ortodox. Oricum copiii erau acasă de Paște cu familiile lor”, a declarat Ligia Deca.
Paștele ortodox va fi celebrat la data de 5 mai 2024, în timp ce Paștele catolic va fi sărbătorit la data de 31 martie 2023.
Citește și: Paștele 2023: Tradiții pentru această perioadă
Sursa: romaniatv.net