Bia Khalifa și Fulgy s-au despărțit, dar situația dintre ei a rămas extrem de tensionată. Cei doi își aduc acuzații rând pe rând, iar ultimul atac vine chiar din partea starletei.
Bia Khalifa nu și-a recuperat lucrurile de la Fulgy
Deși s-au despărțit în urmă cu mai multe săptămâni, nici până acum, Bia Khalifa nu a reușit să își ia înapoi toate lucrurile pe care le dusese acasă la acesta.
Bia Khalifa susține că Fulgy nu vrea să îi dea rochiile pe care le dusese la acesta, ceea ce nu îi permite să plece în vacanța la care se tot gândește. Prin urmare, aceasta a făcut câteva remarci ironice la adresa fostului iubit.
„Eu stau liniștită, nu trebuie să stau să dau o declarație de 30 de rânduri. Cred că faptele vor vorbi de la sine. Aș vrea să plec în vacanță, dar toate rochiile mele sunt la Fulgy, cred că le folosește. Cred că încă nu mi le dă, că nu i-au ajuns pantofii, că și-or fi comandat pantofi.
Ce să zic despre acest subiect? O să vedem. Până acum, sunt doar bârfe și doar chestii pe internet ce nu sunt adevărate, unele sunt. El își susține partea, eu suțin ce e adevărat și am probat. Am bonurile fiscale ale hainelor mele pe care le și poartă, pe lângă faptul că nu mi le dă”, a declarat Bia Khalifa pentru spynews.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Fulgy ar fi jignit-o pe Bia Khalifa
Bia Khalifa a mers la o secție de poliție, pentru a depune mărturie împotriva acestuia. Starleta a precizat că a fost jignită de către fiul Clejanilor, motiv pentru care, a cerut ajutorul oamenilor legii.
Mai mult decât atât, aceasta obținuse un ordin de restricție împotriva lui, dar care, în cele din urmă, nu a mai fost valabil, deoarece mesajele de amenințare pe care le trimisese fuseseră trimise de pe un cont fals.
„Fulgy nu știe decât să jignească așa cum a făcut cu mine, cu fosta lui, cu părinții lui, dacă dați o căutare pe Google găsiți cum Fulgy și-a făcut părinții în ultimul hal, chestie pe care eu n-am făcut-o. Oricum el m-a amenințat mereu și când eram împreună, de asta n-am mai vrut să fiu cu el”, a mai spus Bia Khalifa, pentru sursa menționată anterior.