Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, La pas prin Țara Bârsei

Autor: Madalina Maftei
Actualizat: 24 dec 2023, 01:45

”ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la Kanal D, să călătorim în inima României, într-o zonă binecuvântată cu frumuseți naturale nepereche, dar și cu un tezaur istoric și etnografic, de invidiat.

Țara Bârsei sau Mica Transilvanie, cum frumos este alintată această depresiune, strânge povești de peste munți și dintr-o sumedenie de așezări. Noi vom ajunge, prin intermediul ”ROventura”, în trei dintre ele: Codlea, Dumbrăvița și Holbav, de-acolo de unde începem, de fapt, călătoria noastră.

La pas prin Țara Bârsei

Satul Holbav, tărâmul de basm ascuns, parcă, î n Măgura Codlei, e locul în care vrei să ajungi dacă ești iubitor de natură și pasionat de viața satului, păstrată aici în formă pură.

Ne continuăm călătoria la poalele Măgurii. Vrem să mergem puțin, cât s-o putem admira de departe, așa că nu ne oprim până la Dumbrăvița.

Citește și: Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Pe urmele lui Jules Verne, în Țara Hațegului

Locul acesta a devenit, în ultimii ani, cea mai importantă atracție pentru iubitorii arealelor deltaice, dar și pentru amatorii de pescuit și relaxare.

În 1972 au început lucrările pentru amenajarea lacului mare, ca sursă de apă pentru comunele din aval. Astăzi este un paradis umed, mană cerească pentru frumoasa așezare din Țara Bârsei. 

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Împreuna cu George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, ne retragem la adăpostul zidurilor bătrânei cetăți Zeiden, Codlea din zilele noastre.

Muzeul Tradițiilor Codlene aduce la lumină veritabile comori de demult, pentru generația tânără de localnici, cât și pentru cei veniți în vacanță la poalele Măgurii. Muzeul așteaptă să fie descoperit în amănunt, așa cum Codlea întreagă și Țara Bârsei, de fapt, speră să se dezvăluie, în toată splendoarea, celor ce vor dori să facă o călătorie de neuitat.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Citește și: Harta turistică a României: Locurile din țară pe care trebuie neapărat să le vezi cel puțin o dată în viață