Hernia inghinală este o umflătură ce apare în partea inferioară a abdomenului la joncțiunea cu coapsa. Problema se agravează cu trecerea timpului, hernia inghinală tinde să fie tot mai mare, iar intervenția chirurgicală nu trebuie amânată pentru ca suferința să nu se agraveze.
Ce este hernia inghinală?
Hernia inghinală este o afecțiune medicală ce se manifestă ca o proeminență în regiunea inghinală, în porțiunea cuprinsă între abdomenul inferior și coapsă. Explicăm aici ce se întâmplă în interiorul corpului pentru a înțelege cum apare hernia inghinală. Există 3 straturi care protejează intestinele, în interiorul abdomenului inferior. Primul strat, o membrană subțire care aderă la intestine se numește peritoneu, al doilea strat este reprezentat de mușchii abdominali, iar al treilea este pielea. În momentul în care intestinele și peritoneul împing prin mușchi, apare o umflătură sub piele și se formează hernia inghinală. (1)
Ca să înțelegem mai bine ce este hernia inghinală și cum se tratează, trebuie să știi că această afecțiune poate să se ivească la oricare dintre cele două canale inghinale, aflate pe o parte și de alta a corpului. Se pare că herniile inghinale apar mai frecvent pe partea dreaptă, față de cea stângă, iar unele persoane care au hernie inghinală pe o parte pot prezenta această problemă medicală și în cealaltă parte. (2)
Cauzele herniei inghinale
Chiar dacă uneori cauza de apariție a herniei inghinale nu este cunoscută, iată care sunt motivele pentru care te poți confrunta cu această afecțiune:
- creșterea presiunii în abdomen;
- existența unei zone slăbite în peretele abdominal;
- încordare intensă în momentul urinării sau al defecării;
- activitate fizică intensă;
- sarcină;
- tuse sau strănut cronic;
- deficiențe în dezvoltarea intrauterină;
- accidentare;
- intervenție chirurgicală abdominală. (3)
Simptome în hernia inghinală
Proeminență în zona abdominală inferioară, de o parte a osului pubian, ce poate fi observată în momentul în care menții o poziție verticală, tușești sau te încordezi;
- Durere sau senzație de arsură;
- Disconfort în regiunea inghinală când te apleci, tușești sau vrei să ridici ceva;
- Presiune în zona inghinală cu senzație de slăbiciune locală;
- Durere și uneori inflamație în jurul testiculelor atunci când umflătura intestinului proeminent coboară în scrot. (3)
- De ce trebuie să te tratezi pentru hernie inghinală?
Intervenția chirurgicală este opțiunea corectă de tratament pentru hernia inghinală, dar aceasta se poate realiza atât clasic, cât și laparoscopic, în funcție de manifestările afecțiunii și de nevoile fiecărei persoane. Medicul specialist îți va recomanda cea mai bună variantă pentru tine după consult și stabilirea diagnosticului.
Intervenția chirurgicală clasică vizează introducerea intestinului în cavitatea abdominală, întărirea zonei slăbite cu plasă sintetică și închiderea operației. Intervenția laparoscopică presupune realizarea mai multor incizii mici în abdomen pentru ca instrumentele chirurgicale să poată accesa zona afectată. Abdomenul este umflat cu un gaz special, astfel încât organele interne să fie mult mai vizibile. Această variantă de operație este minim invazivă, permite recuperarea rapidă, un disconfort redus, dar și cicatrici minuscule. (2), (3)
Revenirea la activitățile normale, în ambele cazuri, se va realiza după câteva săptămâni de la intervenție, la recomandarea medicului.
Complicații în hernia inghinală
Netratată, hernia inghinală poate să conducă la alte probleme de sănătate:
presiune crescută pe țesuturile din jur, cu durere și umflături;
hernie încarcerată cu durere severă, greață și vărsături, balonare, constipație și blocaj;
strangularea zonei afectate conduce la moartea țesutului intestinal, vorbim astfel de o urgență medicală ce trebuie remediată chirurgical în cel mai scurt timp. (3)
Acest material despre hernia inghinală este informativ și nu poate înlocui un diagnostic medical avizat. Dacă sesizezi apariția unei umflături în peretele abdominal la tine sau la copii, mergi la medic și respectă indicațiile acestuia!
Surse de informare:
- Inguinal Hernia - https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/hernias/inguinal-hernia#:~:text=An%20inguinal%20hernia%20is%20a,intestines%20inside%20the%20lower%20abdomen
- Inguinal Hernia - https://www.niddk.nih.gov/health-information/digestive-diseases/inguinal-hernia
- Inguinal hernia - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/inguinal-hernia/symptoms-causes/syc-20351547